Antologia Dumnezeu, Omul și Inteligența Artificială adună texte poetice și eseistice care privesc una dintre marile neliniști ale timpului nostru: ce se întâmplă cu noi, cu viețile noastre, într-o lume în care inteligența artificială pare să imite tot mai convingător gândirea, limbajul, creația și chiar emoția?
Autorii invitați să publice în această antologie sunt scriitorii care participă la serile literare Coresi pe care le organizăm de peste 10 ani la sediul editurii noastre.
Între poezie, meditație, avertisment, parabolă și confesiune, Dumnezeu, Omul și Inteligența Artificială pune în dialog sensibilități diferite, unite de aceeași întrebare fundamentală: poate fi înlocuit omul de propriile lui creații?
Deasupra tuturor transformărilor aduse de invențiile omului, deasupra tuturor confruntărilor, deasupra tuturor – oameni, mașini, roboți, rachete, sateliți etc. – rămâne Dumnezeu, reper al iubirii și al luminii, izvor al vieții: iubirea lumina și viața nu pot fi programate de informaticieni.
Michiela Poenaru
Cuvânt înainte:
La răscruce de lumi
Inteligența artificială a intrat în viața noastră cu o viteză pe care puțini au anticipat-o. Nu ne-a cerut permisiunea și nu ne-a întrebat dacă suntem pregătiți. Pur și simplu s-a impus și a început să ocupe tot mai mult spațiu în activitatea noastră de zi cu zi, în comunicare, în educație, în artă și chiar în modul în care ne raportăm la noi înșine.
În fața acestei realități nu mai este posibilă indiferența. Putem să o privim cu entuziasm, cu teamă, cu speranță sau cu neîncredere, dar nu o putem ignora. Inteligența artificială este aici, lângă noi, și este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieții noastre: aplicații pentru a călători, parole pentru a avea acces la conturile bancare, coduri pentru a supraveghea de la distanță ce se întâmplă acasă și multe altele…
Din nevoia de a înțelege și de a reflecta asupra noii realități pe care o trăim s-a născut prezenta antologie. I-am invitat pe scriitorii care participă constant la Serile Literare Coresi să își exprime gândurile, întrebările, neliniștile și speranțele legate de una dintre cele mai importante provocări ale epocii noastre: relația dintre Dumnezeu, Om și inteligența artificială. În paginile acestei cărți cititorul va găsi voci foarte diferite, care privesc aceeași temă din perspective literare, filosofice, religioase și existențiale.
Ce urmează? Cum se va schimba lumea? Cum se va schimba omul? Vor putea algoritmii să înlocuiască anumite activități ale minții umane? Vor putea ei să înlocuiască iubirea, credința, compasiunea, inspirația? Va putea influența inteligența artificială relația dintre om și Dumnezeu?
Nu știm încă răspunsurile la toate aceste întrebări. Știm însă că trăim un moment de răscruce. În timp ce tehnologia avansează cu o rapiditate fără precedent, asistăm la o diminuare a interesului pentru cultură, lectură, reflecție și educație autentică. Tocmai de aceea este important să păstrăm vie capacitatea de a gândi, de a discerne și de a ne pune întrebări.
Inteligența artificială poate analiza în câteva secunde cantități uriașe de informații și ne poate furniza astfel răspunsuri la întrebările pe care i le punem. Uneori răspunsurile sunt corecte, alteori nu sunt. (Dacă îi atragi atenția că a greșit, își cere scuze…) Poate scrie texte, compune muzică, genera imagini și chiar filme. Dar sensul pe care îl dăm existenței, valorile după care alegem să trăim și responsabilitatea pentru alegerile noastre rămân, cel puțin deocamdată, în mâinile omului.
Ca orice instrument puternic, inteligența artificială poate fi folosită atât în slujba binelui, cât și împotriva lui. De aceea, adevărata provocare nu este dezvoltarea tehnologiei, ci păstrarea umanității noastre. A binelui, a adevărului, a compasiunii și a respectului pentru demnitatea ființei umane.
În mijlocul acestui uriaș val tehnologic, tocmai lucrurile simple, naturale, firești, dar esențiale vor deveni mai importante ca oricând: să iubim mai mult, să ascultăm mai mult, să îmbrățișăm mai mult, să fim mai aproape unii de alții, să ne păstrăm credința și capacitatea de a vedea în celălalt nu un algoritm, ci un suflet viu.
Inteligența artificială poate scrie despre dor, dar nu poate duce dorul. Poate formula o rugăciune, dar nu poate îngenunchea. Poate descrie iubirea, dar nu poate iubi. Poate genera fraze despre Dumnezeu, dar nu-l poate simți pe Dumnezeu.
Omul, așezat între Dumnezeu și propriile sale invenții, trebuie să-și amintească locul său în lume. Nu este Dumnezeu, chiar dacă poate crea lucruri uimitoare. Nu este mașină, chiar dacă poate funcționa uneori mecanic, repetitiv, rece.
Omul a creat inteligența artificială pentru a răspunde mai repede la întrebări. Dar întrebările cele mai importante rămân aceleași: Cine suntem? Încotro mergem? Ce este iubirea? Ce este sufletul? Ce este adevărul? Și multe altele…
Această antologie este o invitație la reflecție. Și, în același timp, este o fotografie a momentului. Din perspectiva celor care semnează textele. Vom face o nouă fotografie peste un an, într-o nouă ediție a acestei cărți. Oare ce răspunsuri vom avea atunci la întrebările de astăzi?
Michiela Poenaru