Domnia lui Matei Basarab a marcat istoria românilor nu numai prin realizările sale de excepție de ordin spiritual-religios, politico-economic, militar și cultural, ci și prin continuitatea pe care a asigurat-o în rândul celorlalte perioade importante din evoluția societății românești: Ștefan cel Mare (1457–1504); Neagoe Basarab (1512–1521); Matei Basarab (1632–1654); Constantin Brâncoveanu (1688–1714). Istoricii au subliniat faptul că epoca de maximă înflorire din perioada Sfinților Martiri Brâncoveni a fost pregătită sub toate aspectele de realizările de excepție ale lui Matei Basarab.
Cartea Matei Basarab, istorie și legendă pleacă, se pare, de la o caracterizare a istoricului Nicolae Iorga ce vedea „restaurația” domnitorului român ca pe o continuare a tradiției: „Coborâtor al domnilor de demult, coborâtor român al domnilor români, viteaz din sângele vitejilor, el avea scopurile sale scrise pe steagul pe care-l desfășurase, chemând țara în jurul lui; el voia să aducă înapoi trecutul, trecutul de bogăție, de cinste, de putere de mândrie și de învățătură” (Stoicescu, Matei Basarab, 1982, p. 47).
Frumusețea caracterizării lui Iorga se regăsește în reconstituirea poetei Elisaveta Novac, în toate paginile cărții, în care adevărul istoric prinde viață prin încărcătura afectivă, prin componenta poetică și, nu în ultimul rând, prin gradul de adecvare la specificul tuturor stilurilor funcționale ale limbii române. Este o carte de care tânăra generație are nevoie pentru a trăi un crâmpei din paginile istoriei de altădată, pentru a înțelege ferestrele deschise pe care le avem astăzi spre libertate, spre credință, spre cultură. Noi le avem astăzi pentru că mulți înaintea noastră s-au străduit mult, au luptat și chiar s-au jertfit pentru ele.
IPS Varsanufie al Râmnicului