Loc de taină

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/5854/image_1920?unique=e665b3a
(0 review)

Titlu: Loc de taină. Versuri
Autor: Fanny Silviu-Dan
ISBN 978-630-334-054-8

40,00 lei 40.0 RON 40,00 lei

40,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE




    Loc de taină

    Ce o individualizează pe Fanny Silviu-Dan este maniera deloc comună în realizarea poeziei, în care impresionează marea disponibilitate pentru imagine, în special metafore şi epitete de mare prospeţime, sinestezii subtile, suave arome exotice şi toată această abundenţă de imagini, antrenate pe firul memoriei afectiv-involuntare, despre care scrisese atât de mult Henri Bergson. Imagismul poetic al acestor versuri este rezultatul unei inteligenţe ultralucide care, sprijinită pe ceea ce se numeşte „energia formei plastice”, înlocuieşte tensiunea portativului muzical cu o sublimare a sentimentului.

    Avem de a face cu o poezie care ne atrage nu prin mijloace retorice şi nici prin trăiri solipsiste, ci prin adevărul imaginii – nu prin descrierea unui obiect sau fiinţe – şi nici prin cultul peisajului. Fără tăgadă avem de a face cu o poezie a spaţiului şi posibilului existenţial.

    Maia Cristea-Vieru


    BAGAJ

     

    Am geamantanul mereu gata.

    În el – păpușa de porțelan cu capul spart

    și cea de celuloid pe care mi-au furat-o

    Luna mare cât un harbuz

    Mierea teilor de aur ale căror rădăcini

    vălureau asfaltul

    Căpriorul cafeniu de catifea chemându-mă

    în vis

    Durerea mărului din grădină

    Țipătul lui (sau al meu?) când omul

    cu chipiu l-a tăiat

    fiindcă era proprietar

    Lacrimile mele fierbinți peste buturuga

    proaspăt rănită

    ca să-l fac să crească la loc

    și să înflorească

    alb și roz și neted

    ca o mireasă de primăvară

     

    Toate – în valiza de carton presat cu miros

    de levănțică.

     

    Așa, cu geamantanul mereu gata

    nu mă tem să rămân suspendată

     

    pe podețul plutitor

     

    dintre două hotare.