Loc de taină
Ce o individualizează pe Fanny Silviu-Dan este maniera deloc comună în realizarea poeziei, în care impresionează marea disponibilitate pentru imagine, în special metafore şi epitete de mare prospeţime, sinestezii subtile, suave arome exotice şi toată această abundenţă de imagini, antrenate pe firul memoriei afectiv-involuntare, despre care scrisese atât de mult Henri Bergson. Imagismul poetic al acestor versuri este rezultatul unei inteligenţe ultralucide care, sprijinită pe ceea ce se numeşte „energia formei plastice”, înlocuieşte tensiunea portativului muzical cu o sublimare a sentimentului.
Avem de a face cu o poezie care ne atrage nu prin mijloace retorice şi nici prin trăiri solipsiste, ci prin adevărul imaginii – nu prin descrierea unui obiect sau fiinţe – şi nici prin cultul peisajului. Fără tăgadă avem de a face cu o poezie a spaţiului şi posibilului existenţial.
Maia Cristea-Vieru
BAGAJ
Am geamantanul mereu gata.
În el – păpușa de porțelan cu capul spart
și cea de celuloid pe care mi-au furat-o
Luna mare cât un harbuz
Mierea teilor de aur ale căror rădăcini
vălureau asfaltul
Căpriorul cafeniu de catifea chemându-mă
în vis
Durerea mărului din grădină
Țipătul lui (sau al meu?) când omul
cu chipiu l-a tăiat
fiindcă era proprietar
Lacrimile mele fierbinți peste buturuga
proaspăt rănită
ca să-l fac să crească la loc
și să înflorească
alb și roz și neted
ca o mireasă de primăvară
Toate – în valiza de carton presat cu miros
de levănțică.
Așa, cu geamantanul mereu gata
nu mă tem să rămân suspendată
pe podețul plutitor
dintre două hotare.