Ce se întâmplă între timp...
Cât de multe se pot petrece între timp?
Un copil precoce ne spune: între timp, am crescut, am învățat să scriu. Între timp, mă străduiesc să cunosc lumea în care eu, Gabriel Burlacu Junior, am venit să vă cunosc pe dumneavoastră, dragi oameni buni, cărora vă încredințez, acum, a tinereții/copilăriei mele întâi născută roadă.
Există ceva înlăuntrul ființei acestui copil, atipic, pentru zilele noastre, însă tipic pentru devenirea lui interioară, așa cum o simte el și cum o transmite prin poeziile din acest volum, Între timp[1]. Iar acest ceva, care ține de inefabil, este atât de pregnant/dominant, încât cere dreptul de a ieși în lume.
Adresarea directă către virtualul cititor („Dragă suflet de copil, am compus aceste versuri pentru tine, DOAR pentru tine orice vârstă ai avea!/ Am mângâiat clapele poetice vreme de cinci ani, până ce am fost sigur că nu falsez, iar notele ies curate ca tine!/ Mă bucur să citești... și să iei aminte!”) precedă întreaga construcție a volumului, e modul poetului-copil de a intercaționa și de a împărtăși bucuria creației cu cititorii săi de orice vârstă. De semnalat modestia lui, ce se relevă prin aceea că-și numește creațiile versuri, iar nu poezii...
Micul poet Gabriel Burlacu Junior este prezentat generos de editorul său, poetul, el însuși, cândva, un copil precoce, Vasile Poenaru, pentru care, dincolo de darurile poetice, devine relevantă ideea unei poezii atemporale, fără vârstă („Versurile lui Gabriel ne conving că poezia nu are vârstă.”). Poezia nu are vârstă pentru că este, întâi de toate, o stare, o întâmplare care ține de miracolul ființei. Evelyne Maria Croitoru indică liniile tematice, de interes pentru un poet care a scris primele versuri la vârsta de opt ani.
În călătoria lui de până acum, partea dedicată poeziei cunoaște cinci momente, cifră simbolică, asociată de ezoterici cu planeta Mercur, planetă responsabilă de arta comunicării, corespunzătoare, în realul exoteric, simțurilor pe care le avem. Totodată, aceste cinci momente constituie coloanele de susținere a volumului, dând posibilitatea poetului să transfigureze tot ceea ce, esențial pentru el, a făcut între timp. Sensurile sintagmei din titlu reverberază peste tot.
Așezate ca-ntr-un CV sui generis, aventura poetică pornește din prezentul perzentului, anul 2024 – O rimă, un vers, o poezie, o carte (9 poezii), și se întoarce, pe firul memoriei, înspre anii 2023 – Joaca de-a poezia (9 poezii), 2022 – Filosofie & poezie (7 poezii), 2021 – Panseuri poetice (7 poezii), 2020 – Primii pași poetici (7 poezii).
Este acesta anamnesis-ul lui, o călătorie în memoria afectivă, cu revelațiile inspirației. Semnificativ, din acest punct de vedere, este și modul sugerat cititorului de a parcurge etapele acestei călătorii.
Din prezentul prezentului, micul poet pleacă din spațiul unei idei (Inspirație...Idee...Poezie), idee care include întregul imaginar, ale cărui prime impresii se concretizaseră în 2021, ca paletă colorisitică a lumii în evanescența ei și din care el reținuse Pisica, norii și ploaia, Senin, Natura, apoi, urbanul – Pe stradă, acum..., Școala.
Gabriel Burlacu Junior este mereu prezent în lume și, deși nu conștientizează complexitatea relaționării cu lumea în fizica și în metafizica ei, intuițiile (în intuiție se revelează Dumnezeu) îl conduc spre detectarea unui esențial pe care-l desprinde, la fel de precoce, acum, la această vârstă a descoperirii splendorilor lumii. Una dintre revelațiile lui privește sacrul, pe care-l răsfrânge, în Dumnezeiesc, Mântuire, Cum s-a-ntâmplat?, Nimic mai important, Poemul celor care nu cuvântă, Măreția lui Dumnezeu, Muntele sacru, ideatică relevantă prin consecințele prezenței Divinității în lume, ce ia forma unor interogații care-i atestă maturitatea gândirii: „Cum a apărut totul?/ Cine a fost primul? Oul?/ Sau Adam și Eva în grădina Raiului?/ Se știe...nu se știe...// Nu-mi rămâne decât să-o iau/ Treaptă cu treaptă.../ Gând cu credință.../ Să aflu Creatorul!// Ceva mă smerește!/ Ce multă inspirație a avut!/ A creat aer, căldură, smirnă,/ Verde pe sol și albastru în zbor.”.
Această maturitate este evidentă și în maniera disjunctivă în care el se vede în relație cu ceilalți, nu pentru a se delimita, ci pentru a parcurge, în felul său, drumul de la cunoaștere la autocunoaștere: „Eu cânt la pian și-ascult sonate,/ Alții țopăie pe ritmuri turbate (...)// Eu citesc istorie și fapte de glorie/ Alții se întrec în împușcături pe net./ Eu scriu poezie gândind ce-o să fie/ Alții creează... chatGPT doară...”.
Nu lipsește din tematica poeziei lui Gabriel Burlacu Junior încercarea de a se (auto)defini în relația cu poezia, optând pentru „doar poezie”. Deși o face cu ironie, autopersiflându-se, calitate a oamenilor inteligenți („Mă gândesc doar la poezie/ Și aștept inspirația să vie!”), sinceritatea cu care se analizează nu poate lăsa indiferent pe eventualul cititor. Din spațiul intim al propriului eu, micul poet iese autointerogându-se în relația cu ceilalți – Ce sunt oamenii? („Ce sunt oamenii?/ Oare sunt ființe create de Dumnezeu/ Și, ajunse pe Pământ,/ Caută, cercetează și inventează/ Și au ajuns până în spațiu/ Încercând să se întoarcă la el?”).
Aceste versuri reunite în acest volum, Între timp, îl reprezintă pe Gabriel Burlacu Junior în acest moment auroral, promițător, al existenței sale. Viitorul va decide în privința destinului său. Darurile există, talantul a fost primit. Nu ne rămâne decât să așteptăm pentru a vedea cum va fi valorificat.
Drum deschis, Gabriel Burlacu Junior!
ANA DOBRE
9 noiembrie 2024
[1] Gabriel Burlacu Junior, Între timp (Cuvânt înainte de Evelyne Maria Croitoru, Cuvântul editorului de Vasile Poenaru), Editura Galaxia Coresi, București, 2024.