David Arch are douăzeci și cinci de ani și a ajuns în punctul în care nu mai așteaptă nimic de la viață. Ani de depresie, anxietate și singurătate l-au împins spre marginea unei hotărâri fără întoarcere. Dar, chiar în clipa în care totul pare pierdut, în fața lui apare Ella — misterioasa lui „oglindire”, o prezență venită din moarte, dar încă legată de dorința de a nu se pierde cu totul în neființă.
Între David și Ella se naște o legătură stranie și profundă: cel care vrea să renunțe la viață este salvat de cineva care nu a putut renunța la existență. Ella îi vorbește despre un loc aflat în cel mai nordic punct al Scandinaviei, unde David ar putea găsi răspunsurile pe care le caută. Astfel începe un drum lung, la granița dintre realitate și fantastic, dintre memorie și suferință, în care cei doi vor întâlni situații neașteptate, oameni noi și adevăruri capabile să vindece sau să distrugă.
Oglindirea este un roman intens și tulburător despre căderea în sine, despre curajul confruntării cu propriul întuneric și despre speranța fragilă, dar reală, care se poate naște chiar și din cele mai adânci abisuri.
Anda Lua