Ultima verigă a fericirii

N.B.: În format tipărit, această carte este în curs de apariție; dacă o comandați acum, o veți primi peste aproximativ 10--12 zile lucrătoare.
În format digital, volumul se poate obține chiar acum prin acest link:  https://play.google.com/store/books/details?id=9-aEEQAAQBAJ

Nota editorului:

În spațiul literaturii contemporane, unde pluralitatea vocilor se întrepătrunde cu febra grabei cotidiene, există autori care nu scriu pentru glorie, pentru confirmarea criticilor sau pentru a intra în tipare consacrate, ci pentru a lăsa o mărturie intimă a căutării lor. Gabriel Laurențiu Beer aparține acestei categorii aparte. El nu urmărește să inoveze formal limbajul poetic, nici să se înscrie într-un curent estetic anume, ci să își pună pe hârtie trăirile, întrebările și năzuințele, cu sinceritatea celui care scrie înainte de toate pentru a-și lumina sufletul și a-l împărtăși altora.

Cei care i-au citit deja scrierile știu că debutul editorial al lui Gabriel Beer a fost unul surprinzător. Cartea Pe calea înțelepciunii, o splendidă colecție de aforisme, a arătat un autor în deplină stăpânire a conciziei și a profunzimii ideatice. În acea carte, fiecare gând era așezat ca o mică piatră de hotar pe drumul interior al omului. Cititorii au descoperit acolo un spirit capabil să concentreze esențe în formule memorabile, să extragă din experiența personală și din observația vieții reflecții de valoare universală. Nu întâmplător, acel volum a fost receptat ca o realizare solidă, un exercițiu de maturitate intelectuală și spirituală.

După acea primă încercare încununată de succes, autorul a simțit nevoia să își deschidă o altă fereastră: aceea a poeziei. Astfel s-a născut volumul Culorile vieții, o carte de versuri în care Gabriel Beer a ales să se exprime nu prin concizia aforistică, ci prin fluxul emoțional liric. Acolo, cititorii au întâlnit un poet care nu își propune să impresioneze prin tehnică sau prin sofisticare, ci prin autenticitate. Este adevărat că nu toate textele din Culorile vieții au atins aceeași intensitate sau aceeași acuratețe expresivă, dar în ansamblu cartea a transmis o emoție reală și a arătat un autor dispus să se expună cu vulnerabilitate, să se lase citit în fragilitatea și în transparența sa afectivă.

Prin volumul de față, Ultima verigă a fericirii, Gabriel Laurențiu Beer continuă acest drum al poeziei, iar cititorul are ocazia să descopere un autor care nu se lasă descurajat de imperfecțiuni, ci le transformă în trepte ale evoluției sale. Titlul volumului are o încărcătură simbolică puternică: fericirea, această țintă evanescentă a vieții omului, este imaginată ca un lanț alcătuit din multe verigi. Ultima dintre ele, cea care închide cercul, poate fi chiar actul scrisului, al rostirii, al poeziei. Pentru autor, poezia nu este un ornament al vieții, ci o condiție a supraviețuirii lăuntrice.

Structura volumului confirmă această perspectivă. Cele cinci secțiuni – Șoaptele sufletului, Dreptul la toamnă, Neuitatele pagini, Adevăr incomod și Chemarea Lui – trasează împreună un parcurs al sinelui prin iubire, melancolie, memorie, revoltă și credință. Dincolo de diversitatea registrelor, se conturează o constantă: căutarea sinceră a unui echilibru interior, a unei fericiri care nu este niciodată pe deplin atinsă, dar care se lasă totuși întrevăzută în fragmente de trăire și în licăriri de vers.

Un element deosebit îl constituie dedicația volumului: nepotului Luca-Gabriel Beer. Această dimensiune familială nu este întâmplătoare. Într-o epocă în care literatura se îndepărtează adesea de simplitatea originară, Gabriel Beer scrie pentru cei dragi și pentru cititorii care caută alinare. Poeziile sale au mereu un destinatar – fie că este iubita, părintele, copilul sau Dumnezeu însuși. Prin aceasta, ele refuză solipsismul și se transformă într-⁠un dialog.

Este adevărat că un cititor exigent va găsi și aici versuri simple, uneori naive, imagini care nu întotdeauna reușesc să se ridice la nivelul aspirației lirice. Dar, mai presus de tehnică, ceea ce impresionează este consecvența cu care autorul scrie, perseverența de a reveni la poezie ca la o fântână nesecată a sufletului. În loc să caute recunoașterea critică, el caută comuniunea afectivă. În loc să învețe „meșteșugul” pentru sine, el preferă să-și asume imperfecțiunea ca pe un semn al autenticității.

Poeziile de dragoste din prima parte a volumului surprind printr-o candoare directă: „Am scris un vers doar pentru tine / Să-l porți mereu ca pe-un colier.” Poeziile despre timp și memorie din secțiunea Neuitatele pagini trădează o nostalgie deopotrivă personală și universală: amintirea copilăriei, evocarea părinților, reverența față de mari figuri ale culturii. În sfârșit, textele din Chemarea Lui reiau dimensiunea religioasă a creației lui Gabriel Beer, aceea care a existat încă din aforisme și care îl apropie de tradiția psalmică.

Astfel, Ultima verigă a fericirii nu este o carte „perfectă” în sens estetic, dar este o carte necesară: ea fixează în cuvânt efortul unui om de a-și trăi viața cu sens și de a transmite acest sens mai departe. Cititorul care se apropie de ea cu empatie va descoperi nu un poet desăvârșit, ci un suflet care se caută prin poezie. Și poate că aceasta este, de fapt, ultima verigă a fericirii: să ai curajul de a fi tu însuți, cu fragilitățile și cu speranțele tale, și să dăruiești acest eu celorlalți.

În calitate de editor, privesc această carte ca pe o continuare firească a demersului început cu Pe calea înțelepciunii și continuat cu Culorile vieții. Dacă acolo am văzut înțeleptul și omul vulnerabil, aici vedem mai ales căutătorul de fericire. Este un drum care merită respectat și încurajat, pentru că literatura nu este doar despre performanță estetică, ci și despre fidelitatea față de propria voce.

Îi invit pe cititori să se apropie de volum cu inima deschisă, fără a căuta neapărat perfecțiunea formală, ci emoția autentică a unui autor care scrie așa cum respiră: cu dorința de a împărtăși, de a vindeca și de a iubi. Într-un timp în care poezia pare să se retragă în enclave elitiste, Gabriel Laurențiu Beer are curajul să o readucă în spațiul firesc al vieții cotidiene. Și tocmai această simplitate poate deveni, pentru mulți, o ultimă verigă a fericirii.

Vasile Poenaru 
Editor