Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
Romanul Decapodoperizare de Simona Dăncilă este o scriere experimentală, foarte originlă, cu multe cuvinte inventate de autoare, ca în romanele lui James Joyce. Cităm un fragment din roman:
Marius se schimbase de parcă viaţa ar fi făcut o gaură în proză şi ar fi suflat iarnă pe acolo, îngheţând liniştea trasă de cai verzi pe perete. Da, liniştea mergea liniştită pe perete deşi caii se împiedicau în dantelele îngălbenite din care emana aer religios. Cât de departe se putea ajunge pe perete? Păi, până la candelă, care era curată şi răspândea aceeaşi lumina albastră, liniştitoare. Telefonul de la NeluNegru îl uluise, nu fiindcă era ieşit din comun pe jumătate, ci fiindcă îl făcuse să creadă că există iubire. Iubire pentru Ioana, în toate formele, mai ales în formele concrete cum ar fi dorinţa de-a o săruta din nou. Un lucru simplu cu care Marius nu se mai întâlnise până atunci, deşi sărutase destul la viaţă lui încă tânără. Şi, deşi era o banală invitaţie la masă, Marius întârzie. Iar când apăru, ciorbele erau deja pe masă şi a fost mai uşor să salute şi să-i spună Ioanei: „Ce colier frumos ai!”, fără că asta să pară mecanică fină, ci o manifestare aproape umană, dacă excludem chestia cu săpunul, căci şi Ioana risca să alunece pe muntele de săpun sidefiu care făcea clăbuci când ploua.
− Am auzit că ai renunţat la bursă, îi zise NeluNegru între două linguri de ciorbă. Ce te-a apucat?
Încerca să pară familiar, dar NeluNegru nu putea fi niciodată familiar, avea un soi de detaşare care te făcea să te simţi mereu neutru. Ce-ar fi putut să îi explice Marius acestui om care nu-i era nici naş, nici tată vitreg, nici nimic? S-ar fi ajuns la saturaţie de vorbe şi idei care cu cât demonstrau mai mult că are dreptate, cu atât se îndepărtau mai mult de subiect şi predicat. S-ar fi ajuns la cuvinte de tip „secol”, „conjunctură” şi chiar „conjunctivită colectivă”, fără ca asta să explice nimic, decât neputinţa comunicării şi o colecistită veche. Saturaţia. Aşa că Marius făcu pe flămândul şi înghiţi cu noduri ciorba plăcut acrişoară de pui. Care pui avusese şi el problemele lui şi le lăsase acolo, în ciorbă, că nu mai avea nevoie de ele. Bine că nu mâncau ciorbă de cuc, auzise că prin Africa se mănâncă aşa ceva, dar nu era sigur. Şi probabil că e bună, iar cucul inofensiv, fiindcă e gratuită. Se chinuia ca să gândească astfel de tâmpenii pentru a nu o zări pe Ioana nici măcar în câmpul vizual pentru că Ioana îl enerva. Era de ajuns să-i arunce o privire şi ea creştea fioroasă ca o extraterestră (Ioana chiar e jumate opalină dar Marius nu avea de unde să ştie).
O viaţă excepţională
Există artiști care, prin muzica lor, devin simboluri ale unei epoci, ale unor trăiri intense, ale unor poveşti de viaţă presărate cu lumini şi umbre. Mirabela Dauer este un astfel de nume, un nume care, de decenii, rezonează cu sensibilitatea publicului românesc. Biografia „Mirabela: Prin ochii sufletului”, scrisă de Raoul – un omagiu adus unei cariere excepţionale – este o incursiune profundă în universul interior al uneia dintre cele mai iubite cântărețe din România.
Această carte, pe lângă prezentarea realizărilor artistei, vorbește cu totală sinceritate despre bucuriile, luptele, sacrificiile şi momentele de graţie care au modelat viaţa Mirabelei Dauer. Prin paginile ei, descoperim atât artistul care a încântat generaţii întregi, cât şi omul din spatele reflectoarelor, femeia care a trecut prin provocări, care a cunoscut suferinţa, dar care a ales mereu să meargă mai departe cu inima deschisă şi cu aceeaşi iubire pentru muzică.
Mirabela Dauer, un fenomen muzical, a fost şi este totodată o forţă a naturii, o voce care transmite emoţie pură, un suflet care a dăruit și continuă să dăruiască publicului său tot ce avea mai bun. De la primele sale apariţii şi până astăzi, fiecare melodie interpretată de ea a devenit o parte din memoria afectivă a celor care au avut privilegiul să o asculte. Cu toate acestea, în spatele zâmbetului său cald şi al prezenţei scenice impresionante, se ascunde o poveste complexă, o istorie de viaţă care merită spusă.
Raoul, artistul şi prietenul care a cunoscut-o îndoaproape, a avut privilegiul de a surprinde esenţa Mirabelei nu doar ca interpretă, ci şi ca om. Cu un stil narativ sensibil şi profund, el ne oferă o perspectivă autentică asupra parcursului său artistic şi personal. Cartea surprinde momente-cheie din copilăria artistei, relaţia sa cu familia, debutul în muzică, dar şi greutăţile care au încercat-o de-a lungul timpului.
Un element definitoriu al acestei biografii este felul în care Mirabela Dauer a reuşit să rămână mereu fidelă esenţei sale, în ciuda provocărilor vieţii. Nu a fost un drum uşor, dar a fost unul parcurs cu demnitate, pasiune şi un devotament nemărginit faţă de muzică. A cânta a fost şi este pentru ea un mod de a exista, o formă de catharsis, un limbaj prin care şi-a exprimat cele mai profunde trăiri.
„Muzica a fost altarul la care mi-am îngânat durerile, dar şi locul în care am celebrat viaţa” pare să ne spună fiecare pagină a acestei cărţi. Fiecare vers, fiecare notă muzicală interpretată de ea a avut un ecou în inimile celor care au ascultat-o. Aceasta este, de fapt, puterea adevăraţilor artişti: capacitatea de a transforma experienţa personală în ceva universal, de a face ca fiecare ascultător să se regăsească în cuvintele puse pe muzică.
Pe lângă succesul fulminant şi aplauzele nesfârșite, cartea atinge şi momente mai puţin cunoscute ale vieţii Mirabelei: suferinţa pierderii, greutăţile personale, luptele interioare, dar şi renaşterea, puterea de a merge mai departe. Această dimensiune a biografiei o face cu atât mai valoroasă, pentru că ne prezintă un portret complet al artistei, nu doar imaginea strălucitoare de pe scenă, ci şi vulnerabilităţile, îndoielile, momentele de cumpănă.
„Mirabela: Prin ochii sufletului” este o carte despre o carieră de excepţie; totodată, este un testament al unei vieţi trăite cu pasiune, al unei femei care a transformat fiecare experienţă, fie ea fericită sau dureroasă, într-o lecţie. Pentru cititori, volumul reprezintă o oportunitate de a o descoperi pe Mirabela Dauer atât ca artist, cât și ca om, cu toate frumuseţile şi fragilităţile sale.
Această carte este un omagiu adus unei vieţi închinate artei şi publicului. Este, de asemenea, o invitaţie la introspecţie, la aprecierea marilor artişti ai generaţiei sale, la înţelegerea faptului că, dincolo de muzica ce ne încântă, există suflete care poartă poveşti complexe, pline de lumină şi umbră.
Fie că sunteţi fani de-o viaţă ai Mirabelei Dauer sau că abia acum descoperiţi povestea ei, această carte vă va atinge sufletul. Veţi descoperi o voce inconfundabilă, dar și o viaţă excepţională, o femeie care a înfruntat furtunile vieţii cu graţie şi curaj, o artistă care şi-a lăsat amprenta asupra muzicii româneşti şi care continuă să inspire generaţii întregi.
Vasile Poenaru