Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.
Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.
Miron Scorobete(n. 1933, Hunedoara) este un scriitor român care a debutat în 1954, cu Poemul Străbunii în Almanahul literar, sub patronajul poetului A. E. Baconski. Acesta şi-a început activitatea încă din anii studenţiei, fiind cooptat de revista Tribuna în 1957, ajungând ulterior redactor şef adjunct la studioul de Radio Televiziune din Cluj, de unde a fost retras în 1983 din motive politice. A fost redactor şef al revistei Renaşterea, redactor şef adjunct al revistei Cetatea Culturală şi membrul al grupării Gândirea. Printre volumele publicate se numără: Manuscris, versuri (1961), Poveşti din curtea mea, povestiri pentru copii (1980), Marile vacanţe, roman de aventuri (1984), Dacia Ederică, studiu interdisciplinar (2003) ş.a.m.d. Volumul de faţă este o antologie lirică a operei autorului: „el nu e şi n-a fost omul modelar, n-a făcut temele mandarinilor şi borzilor. Urmaş de ţăran voievodal din Ţara Haţegului, Miron Scorobete a şlefuit ani în şir miezul ....???? al cuvântului românesc” [...] Arome străvechi, ???? de psalm creştin, versul lui de o otodoxie trăită profund e rugăciune, e acathist.????” (Mircea Vaida-Voievod |
„Miron Scorobete este, înainte de toate, un mare şi original poet, creator de viziuni cu rezonanţe profunde şi răspunzând în străvechi existenţe mitice, ca şi în prezentul tensionat de întrebări chinuitoare şi mereu reînnoite speranţe. În scrisul său, de o frumuseţe aparte se reflectă frumuseţea însăşi a poporului român, virtuţile sale multimilenare.” „Miron Scorobete e un profund. Dar şi indefinibil, tocmai pentru că nu se încadrează în niciunul din aşa-zisele «curente literare». El e «modern» şi «tradiţional». Dar mereu cu o rostire surprinzătoare, imprevizibilă. Aş spune, cu îndrăzneală şi adevăr, că Miron Scorobete este un clasic. Un mare poet al prezentului, dar şi al viitorului care poetului îi va fi un favorit şi un prieten.” „Regăsim în frumoasele versuri ale lui Miron Scorobete şi duhul pătimaş al lui Ioan Alexandru precum şi spiritualitatea elevată a lui V. Voiculescu şi a lui Nichifor Crainic. Cu discreţia bunului isihast Miron Scorobete reabilitează, surprinzător, în 1987, poezia religioasă, mult mai făţiş decât Ioan Alexandru sau Adrian Popescu…” „Familiarizat cu ideile, Miron Scorobete ştie să le descopere lirismul, iar înclinaţia spre meditaţie nu-l duce la abstractizări reci. Lui Miron Scorobete nu-i sunt străine nici sarcasmul, nici darul subtil al analizei sentimentelor, nici solemnitatea, nici cântecul.” „Impresionează, în prima linie, la Miron Scorobete, densitatea expresiei lirice, laconismul de bună calitate, precizia sugestivă a imaginii. Adaptarea diferenţiată a formei la conţinut, notaţia riguroasă şi plastică vădesc o maturitate care ar putea părea surprinzătoare la un debutant; o maturitate însă deloc primejdioasă pentru că se însoţeşte mereu cu mărturia unei sensibilităţi proaspete, animată de elanuri şi fervori specific adolescentine.” „Pe Miron Scorobete îl iubesc pentru poezia pe care a scris-o, pentru omenia care-l caracterizează, pentru tinereţea pe care o poartă în suflet. Inima lui e foarte tânără. Scorobete e un om de o civilizaţie rar întâlnită, un băiat de o frumuseţe morală cum uşor nu mai găseşti în lumea noastră şi, în acelaşi timp, dovedeşte o robusteţe în ceea ce priveşte prieteniile de invidiat.” „Fratele Miron mi-a dat curaj, m-a întărit sufleteşte şi m-a apărat de duşmani în cele mai grele zile ale mele. Pentru asta şi pentru că ne adăpăm din acelaşi izvor, îl îmbrăţişez frăţeşte.” „Poeţii au în proză o curioasă capacitate de a sonda realitatea cu un al şaselea simţ, capabil să le reveleze faţa ascunsă a lunii. E ceea ce face şi Miron Scorobete.” |
O viaţă excepţională
Există artiști care, prin muzica lor, devin simboluri ale unei epoci, ale unor trăiri intense, ale unor poveşti de viaţă presărate cu lumini şi umbre. Mirabela Dauer este un astfel de nume, un nume care, de decenii, rezonează cu sensibilitatea publicului românesc. Biografia „Mirabela: Prin ochii sufletului”, scrisă de Raoul – un omagiu adus unei cariere excepţionale – este o incursiune profundă în universul interior al uneia dintre cele mai iubite cântărețe din România.
Această carte, pe lângă prezentarea realizărilor artistei, vorbește cu totală sinceritate despre bucuriile, luptele, sacrificiile şi momentele de graţie care au modelat viaţa Mirabelei Dauer. Prin paginile ei, descoperim atât artistul care a încântat generaţii întregi, cât şi omul din spatele reflectoarelor, femeia care a trecut prin provocări, care a cunoscut suferinţa, dar care a ales mereu să meargă mai departe cu inima deschisă şi cu aceeaşi iubire pentru muzică.
Mirabela Dauer, un fenomen muzical, a fost şi este totodată o forţă a naturii, o voce care transmite emoţie pură, un suflet care a dăruit și continuă să dăruiască publicului său tot ce avea mai bun. De la primele sale apariţii şi până astăzi, fiecare melodie interpretată de ea a devenit o parte din memoria afectivă a celor care au avut privilegiul să o asculte. Cu toate acestea, în spatele zâmbetului său cald şi al prezenţei scenice impresionante, se ascunde o poveste complexă, o istorie de viaţă care merită spusă.
Raoul, artistul şi prietenul care a cunoscut-o îndoaproape, a avut privilegiul de a surprinde esenţa Mirabelei nu doar ca interpretă, ci şi ca om. Cu un stil narativ sensibil şi profund, el ne oferă o perspectivă autentică asupra parcursului său artistic şi personal. Cartea surprinde momente-cheie din copilăria artistei, relaţia sa cu familia, debutul în muzică, dar şi greutăţile care au încercat-o de-a lungul timpului.
Un element definitoriu al acestei biografii este felul în care Mirabela Dauer a reuşit să rămână mereu fidelă esenţei sale, în ciuda provocărilor vieţii. Nu a fost un drum uşor, dar a fost unul parcurs cu demnitate, pasiune şi un devotament nemărginit faţă de muzică. A cânta a fost şi este pentru ea un mod de a exista, o formă de catharsis, un limbaj prin care şi-a exprimat cele mai profunde trăiri.
„Muzica a fost altarul la care mi-am îngânat durerile, dar şi locul în care am celebrat viaţa” pare să ne spună fiecare pagină a acestei cărţi. Fiecare vers, fiecare notă muzicală interpretată de ea a avut un ecou în inimile celor care au ascultat-o. Aceasta este, de fapt, puterea adevăraţilor artişti: capacitatea de a transforma experienţa personală în ceva universal, de a face ca fiecare ascultător să se regăsească în cuvintele puse pe muzică.
Pe lângă succesul fulminant şi aplauzele nesfârșite, cartea atinge şi momente mai puţin cunoscute ale vieţii Mirabelei: suferinţa pierderii, greutăţile personale, luptele interioare, dar şi renaşterea, puterea de a merge mai departe. Această dimensiune a biografiei o face cu atât mai valoroasă, pentru că ne prezintă un portret complet al artistei, nu doar imaginea strălucitoare de pe scenă, ci şi vulnerabilităţile, îndoielile, momentele de cumpănă.
„Mirabela: Prin ochii sufletului” este o carte despre o carieră de excepţie; totodată, este un testament al unei vieţi trăite cu pasiune, al unei femei care a transformat fiecare experienţă, fie ea fericită sau dureroasă, într-o lecţie. Pentru cititori, volumul reprezintă o oportunitate de a o descoperi pe Mirabela Dauer atât ca artist, cât și ca om, cu toate frumuseţile şi fragilităţile sale.
Această carte este un omagiu adus unei vieţi închinate artei şi publicului. Este, de asemenea, o invitaţie la introspecţie, la aprecierea marilor artişti ai generaţiei sale, la înţelegerea faptului că, dincolo de muzica ce ne încântă, există suflete care poartă poveşti complexe, pline de lumină şi umbră.
Fie că sunteţi fani de-o viaţă ai Mirabelei Dauer sau că abia acum descoperiţi povestea ei, această carte vă va atinge sufletul. Veţi descoperi o voce inconfundabilă, dar și o viaţă excepţională, o femeie care a înfruntat furtunile vieţii cu graţie şi curaj, o artistă care şi-a lăsat amprenta asupra muzicii româneşti şi care continuă să inspire generaţii întregi.
Vasile Poenaru