Versuri americane

https://www.librariacoresi.com/web/image/product.template/2237/image_1920?unique=0356042
(0 review)

Autor: Julia Hartwig
Titlu: Versuri americane. Titlul original: Wiersze amerykańskie
Traducători din limba polonă: Constantin Geambașu și Vasile Moga
ISBN 978-606-049-619-9

40,00 lei 40.0 RON 40,00 lei

40,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Lansarea la Gaudeamus 2023: https://www.youtube.com/watch?v=OjpHJKFaQto

    Pentru comenzi,
    – folosiți coșul de cumpărături de mai sus
    sau
    – scrieți la
    office@epublishers.info sau
    – sunați la 0722156408, 0731382889.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande cartea de pe următoarele site-uri:
    https://www.coresi-publishing-house.com (cu plata în dolari)
    sau

    https://www.epublishers.eu (cu plata în euro)
    sau
    https://www.LibrariaCoresi.com (cu plata în euro).

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:
    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=
    (coming soon)

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la aceste linkuri:
    (coming soon)
    sau
    (coming soon)

     

    Poetica sub semnul senzorialului

    Julia Hartwig s-a născut în anul 1921 la Lublin. Încă de pe băncile școlii a manifestat interes pentru poezie, debutând în paginile revistei școlare. A frecventat în timpul războiului cursurile organizate în conspirație de către Universitatea din Varșovia, pe care le-a continuat după război la Universitatea Catolică din Lublin, devenind una dintre cele mai avizate cunoscătoare ale limbii și culturii franceze. A participat la mișcarea de conspirație din perioada războiului, alăturându-se acțiunilor organizate de Armata Țării împotriva ocupației hitleriste.

    După război ia parte la viața literară colaborând la numeroase reviste literare. În anul 1947 beneficiază de o bursă din partea guvernului francez la Paris, unde în cei trei ani de ședere aprofundează cunoștințele de limbă și citește sistematic literatură franceză. De asemenea, adună material pentru două monografii importante, consacrate lui Apollinaire (1962) și lui Gérard de Nerval (1972). Ambele lucrări au fost apreciate de critica literară. A lucrat un timp la secția de cultură a Ambasadei Polone de la Paris, întorcându-se în țară în anul 1950 și stabilindu-se la Varșovia. S-a căsătorit cu Artur Międyrzecki, renumit poet, prozator și traducător.

    Debutul are loc în anul 1954, cu volumul de reportaje „Călătorii apropiate” (Z niedalekich podróży). Primul volum de versuri, „Despărțiri” (Pożegnania) a fost publicat abia în anul 1956, când au debutat colegii de generație, Zbigniew Herbert și Miron Białoszewski, nume sonore în literatura polonă. Odată drumul deschis, urmează alte două plachete: „Mâini libere” (Wolne ręce, 1969), „Dualitate” (Dwoistość, 1971).

    În timpul evenimentelor din martie 1968 se alătură studenților și intelectualilor care protestează împotriva hotărârii autorităților de a scoate din repertoriul Teatrului Național piesa Moșii de Adam Mickiewicz, în regia lui lui Kazimierz Dejmek. După cum se știe, piesa cuprindea accente antițariste, iar din jocul actorilor reieșeau aluzii critice la situația regimului comunist polonez, controlat de Moscova. Istoricii au demonstrat că, în realitate, a fost o diversiune pusă la cale de autoritățile regimului, care invocau mișcarea sionistă creând pretextul epurării din instituții culturale și universitare a unor personalități de origine evreiască. În urma acestor evenimente Julia Hartwig și soțul ei, Artur Międyrzecki, și-au pierdut dreptul de semnătură. Din fericire, în anul 1970, Julia Hartwig primește invitația de a participa la International Writing Program și se deplasează în SUA împreună cu familia, la Universitatea din Iowa. În cei patru ani de ședere în Statele Unite (1970–1974) a avut prilejul să cunoască oameni și locuri noi, să pătrundă în alt spațiu cultural și geografic, care pe de o parte o fascinează, iar pe de alta îi stârnește incertitudini și nesiguranță. Poeta a ținut un curs de creative writing la Drake University. Revine a doua oară în America, în anul 1979, la invitația Departamentului de Stat, prilej de a completa imaginile și impresiile cu materiale noi, pe care le valorifică în publicarea volumului „Versuri americane” (2002) și „Jurnal American” (1980).

    La întoarcerea din America, a continuat să publice versuri și articole în reviste literare importante („Odrodzenie”, „Nowa Kultura”, Poezja”, „Odra” etc.) și a tradus în polonă poezii semnate de Apollinaire, Allen Ginsberg, Max Iacob, Blaise Cendrars, Marianne Moore, William Carlos Williams și alții. De asemenea, participă la viața opoziției democratice. După cum se știe, în anii 80 ai secolului trecut, în Polonia s-au născut sindicatele „Solidaritatea”, în frunte cu Lech Wałęsa, electrician la Șantierele Navale din Gdańsk. Julia Hartwig devine membru al Comitetului Cetățenesc coordonat de liderul Lech Wałęsa.

    În a doua etapă de creație, după anul 1990, publică noi volume de poezii, eseuri, jurnale, poeme în proză, antologii etc. și colaborează în continuare cu diferite reviste, fiind o prezență vie în viața literară contemporană. Poeziile ei sunt traduse în franceză, engleză, germană, italiană, rusă, greacă, lituaniană, sârbă, olandeză etc.

    Pentru activitatea literară și culturală a primit mai multe premii, printre altele Premiul Jurzykowski (SUA, 1981), Premiul Pen Clubului, 1997, Premiul Georg Trakl (Austria, 1991), Premiul Fundației Kultura (2002), Premiul Władysław Rreymont (2007), Premiul Czesław Miłosz (2009), Premiul Wisława Szymborska (2014). A fost nominalizată de mai multe ori la Premiul Nike. De asemenea i s-au decernat mai multe ordine și medalii: Crucea Marelui Ordin Renașterea Poloniei, 2011, Medalia Gloria artis, 2005; Ordinul Legiunii de Onoare, 2015 (cea mai înaltă distincție acordată de guvernul francez). Tot în anul 2015, Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań i-a acordat titlul de doctor honoris causa.

    Fără a face parte din vreo grupare sau orientare poetică, Julia Hartwig a cultivat un stil propriu, distinct, în care transpar spiritul de observație, calitatea percepției poetice, reflecțiile asupra identității, toate acestea regăsindu-se ca elemente integratoare ale universului său poetic.

     

    *

     

    Versuri americane se situează la granița dintre poezie și proză poetică, eseu și relatare factuală, reamintind procedeul la care recurge și Czesław Miłosz în ultima perioadă de creație, și anume de a găsi „o formă cât mai încăpătoare”. Această lipsă de preocupare în respectarea regulilor prin care se delimitează speciile literare reprezintă un indiciu de dezinhibare și de integrare în mod firesc în lumea modernă, situată sub semnul „deconstrucției”, nu neapărat programatic, ci mai curând la nivel practic. De aceea regăsim în paginile volumului o mare varietate de observații, percepții, imagini, întrebări, nedumeriri etc. Ca și în cazul lui Miłosz, profesor de literaturi slave la Universitatea din Berkeley și bun cunoscător al liricii anglo-saxone și al spațiului american, Julia Hartwig scrie o proză poetică densă, cu numeroase detalii, de multe ori exotice, menite să contureze o imagine cât mai completă despre locurile sau oamenii întâlniți în acest spațiu. Perspectiva se deplasează dinspre realitatea domestică, din jurul casei (plante, flori, ierburi, tufe, dune, grădini, păsări, animale), spre elemente ale naturii (soare, cer, vânt, nori, ploaie, ger) ajungând la forme de relief impresionante (oceanul, preria, stâncile și crestele muntoase etc.). Multe dintre ele nu au fost create pentru om, afirmă poeta: „ce i-a trebuit lui Dumnezeu atâția munți / ce i-a trebuit omului atâția munți pustii”. Munții stârnesc uimirea și admirația totodată („Dacă vei căuta ceva ce a supraviețuit... / sunt munții și râurile ele țin minte mai mult decât oamenii.”), iar oceanul neliniștea („A trăi cu oceanul, înseamnă a trăi zilnic cu neliniștea.”) Datorită simțului observației și accentului pe detaliu volumul capătă o valoare imagologică deosebită. Pe de o parte, poeta se regăsește în spațiul de pe țărmul golfului, se simte bine, dorește să revină în aceste locuri, cuprinsă de nostalgie („ O râu ce ești întoarcere eternă fii binecuvântat / și ajută-mă să revin la tine de fiecare dată / păstrează în albia ta privirea și visurile mele / atunci când eu departe pe alt continent / îmi voi aminti de tine și de brațele prietenilor / deschise la nevoie”). Pe de altă parte, se simte singură și este împovărată de îndoieli și incertitudini „Stau pe cărarea apei / ca pe greabănul unui bizon crăcănat / orbit de soare Ploaia apelor / i se scurge pe ambele părți lucioase /...Și eu / cui aparțin”. În general, pentru europeni America naște de multe ori senzația de uimire în fața întinderilor uriașe și a construcțiilor masive (podurile uriașe ca niște aripi de pescăruși gigantici), a clădirilor zgârie-nori care, deși sunt construite de om, îi creează ulterior sentimentul de înstrăinare și de apăsare.

    De asemenea, în anii ’70, când poeta ajunge în America încă se resimt disensiunile sociale generate de fenomenul discriminării rasiale. În multe pagini întâlnim etnonimul negru (negri), conflicte și atitudini specifice diferitelor state din America, rezolvate în mare măsură, dar care țâșnesc periodic ca lava unui vulcan.

    Paradoxal, în această lume plină de contraste (la capătul lumii, în Nevada), poeta simte nevoia de a-și exprima recunoștința față de generozitatea divinității într-un imn poetic încărcat de evlavie (Mulțumesc Doamne pentru cele două mâini zdravene / mulțumesc Doamne pentru mirosul cu care recunosc mireasma eucaliptului / Mulțumesc Doamne pentru gura tăcută / pentru urechile care aud cântecul greierelui și fâlfâitul aripilor gaiței / și iartă-mă că îți mulțumesc atât de târziu / abia aici la capătul lumii în Nevada/ stând pe malul râului”). Existența, în pofida bogăției și diversității, rămâne în mare măsură necunoscută. Cu toate acestea, senzorialitatea reprezintă un pas extrem de important în procesul de cunoaștere, de aici importanța pe care Hartwig o acordă memoriei vizuale și afective, păstrând permanent contactul cu realitatea și curiozitatea față de ceea ce se întâmplă în jur. Deși conștientă de antinomia dintre iraționalitatea universului și dorința rațională a omului de a pătrunde în tainele acestuia, poeta își păstrează echilibrul, fiindu-i străine lamentațiile vanitoase. Din numeroase poezii emană cumpătarea și înțelepciune de viață.

    Merită să menționăm în cadrul antologiei și episoadele despre viața americană, readuse în prim plan prin intermediul stilizării narativ-colocviale, care permite redarea cât mai verosimilă a unor atitudini specifice comportamentale (vezi, de exemplu, „Vinul domnului Peterson”, „Gomez pe acoperiș”, ”Pianola domnului Knox”, „Retractarea mărturiilor” etc.).

    Cultivând cu precădere poetica senzorialului, a detaliului concret (vezi enumerarea ca procedeu predilect), Julia Hartwig lasă să se înțeleagă dimensiunea metafizică a existenței, fără a o exprima în mod nemijlocit. „În versurile sale – afirmă istoricul literar Aleksander Fiut – a împletit în mod armonios senzorialitatea intensă cu rigoarea intelectuală, simplitatea cuvântului cu multiplele reminiscențe culturale, precizia descrierii cu erudiția impunătoare. Enigma poeziei Juliei Hartwig constă în faptul că descrierile cufundate nu o dată în cotidianul banal nu se reduc la înregistrarea pasivă a atitudinilor și întâmplărilor, iar cunoașterea remarcabilă a culturii europene și americane nu s-a transformat într-un ornament literar. (...) În secvențe poetice transpar istoria generației ei, frumusețea și tragismul vieții umane și totodată întreaga tradiție a culturii mediteraneene.”

    Constantin Geambașu