Vara nemuririi noastre

Postfață

În noul său volum, Vara nemuririi noastre, Ana Săcrieru ne poartă într-o călătorie lirică de o sensibilitate copleșitoare, unde efemerul se împletește cu eternitatea, iar cuvântul devine pod peste tărâmurile timpului. În continuitatea volumelor Trilogia timpului și Fecioara și Sufletul, poeta își aprofundează explorarea temelor legate de trecerea inexorabilă a timpului, de iubire ca formă supremă de transcendență și de căutarea sensului într-un univers marcat de fragilitate și dor.

Dacă în Trilogia timpului, poezia Săcrieru se revelă o meditație asupra firii umane prin prisma unei călătorii inițiatice în timp, iar în Fecioara și Sufletul se împletesc elemente filosofice și mistice într-o încercare de înălțare spirituală, Vara nemuririi noastre adaugă o dimensiune a maturizării și a recunoașterii faptului că nemurirea nu este doar o promisiune, ci o stare interioară, o vară perpetuă a sufletului care învață să își găsească locul între cer și pământ.

Titlul volumului este el însuși un paradox poetic. Vara, simbol al plenitudinii, al luminii și al vieții în abundența ei, este juxtapusă nemuririi, o idee care sugerează o depășire a limitelor timpului și ale existenței. Poemele din această colecție sunt un elogiu adus memoriei, iubirii și dorului, elemente care, în viziunea poetei, sunt punți către nemurire. Printr-o scriitură rafinată și plină de profunzime, Ana Săcrieru contemplă condiția umană și o rescrie poetic, oferindu-i noi dimensiuni de înțelegere.

Volumul este structurat în două secțiuni distincte, dar complementare: Vara nemuririi noastre, care include 73 de poeme, și Bocitoarele frumuseții, un nucleu de 22 de poezii ce meditează asupra fragilității frumuseții și asupra trecerii ireversibile a timpului. În prima parte, poeta explorează nostalgia verii ca anotimp al plenitudinii existențiale, un moment suspendat între trecut și viitor, între vis și amintire. Fiecare vers este o încercare de a opri clipa, de a extrage esența efemerului și de a-l transforma într-o formă de nemurire. Poeme precum Te-am iubit, Vara nemuririi noastre sau Cărări spre nemuriri sunt adevărate incantații lirice, în care iubirea devine un spațiu sacru, un loc unde timpul își pierde sensul, iar ființa se contopește cu infinitul.

A doua secțiune, Bocitoarele frumuseții, reia tema fragilității existenței, dar de această dată accentul cade pe frumusețe ca simbol al efemerității. Într-o lume în care frumusețea este continuu amenințată de trecerea timpului și de uitare, poeta o plasează în centrul unei meditații profunde asupra artei, iubirii și existenței. Poezii precum Sub cer, Chemarea și Plămada din poveste sunt elegii ale dorului, ale pierderii și ale renașterii prin cuvânt.

O trăsătură distinctivă a poeziei Anei Săcrieru în acest volum este utilizarea unei imagistici aproape mistice, în care elementele naturii sunt umanizate și devin martore ale trecerii omului prin lume. Apa, lumina, piatra, cerul și vântul sunt recurente și capătă semnificații multiple, devenind simboluri ale transcendenței, ale căutării și ale întoarcerii la esența ființei. În această poezie, natura își face simțită prezența ca un interlocutor tăcut, o oglindă în care sufletul se reflectă și își descoperă propria eternitate.

De asemenea, poeta își păstrează stilul aparte al versului său: sobru, dar profund, cu un lirism dens și muzicalitate interioară. Fraza poetică este bogată în metafore care deschid noi perspective asupra lumii și ființei. Poemele sunt adesea construite ca meditații filosofice, ca incantații ale memoriei sau ca rugăciuni adresate unei instanțe superioare, fie ea iubirea, universul sau divinitatea.

Astfel, Vara nemuririi noastre devine o sinteză a marilor teme care definesc opera Anei Săcrieru: timpul, iubirea, frumusețea, memoria și căutarea unui sens dincolo de realitatea imediată. Este o carte a maturității lirice, în care fiecare vers devine o treaptă spre un adevăr mai profund, spre o vară interioară ce refuză să se stingă.

Vasile Poenaru