„Ca majoritatea poeților echinoxiști, Iustin Moraru scrie o poezie intelectuală, de rafinament și demnitate în rostire, poezie a purităților, a căutării idealului, o poeziea metaforelor naturiste (floarea, copacul, pasărea), abordateși în planul simbolical echivalențelor pentru a sugera ordinea divină și conduita etică exemplară, o poezie, în fine, care de regulă dizolvă „eul” într-un panteist anoniat cosmic. [...]
Rezistența la modă și modele vădită și prin predominanța etică a poemelor, face remarcabilă poezia lui Iustin Moraru în contextul literar de astăzi”
Dan Cristea