„Parfum de migdale” este un volum al deplinei maturități poetice, în care Grigore Curcanu îmbină ludicul cu gravitatea, ironia cu mitul, sacrul cu profanul. Poezia sa pornește de la satul natal – Copuz, Gorj —, un spațiu real și totodată simbolic, unde „podișca” ține loc de for politic, spiritual și poetic. Aici, zeii discută cu sătenii, sfinții întârzie, iar Zamolxis, sătul de invocații, îl îndeamnă pe poet: „Scrie ce vrei... dar nu trece de bariera lupilor albi!”
Mitologia nu este aici muzeificată, ci domesticită: Hefaistos poate fi un țăran cu mâini noduroase, iar zeițele – fragile alcătuiri de humă, destrămate de prima aversă. Poezia lui Curcanu păstrează ecouri din Sorescu, Stănescu și Ivănescu, dar își afirmă o voce proprie, fermă, autoironică, solară și tandru-amară.
Scris cu „jurebii de lumină”, dar și cu praf de mac, cu sânge și sare, acest volum nu se citește în grabă: e o carte pentru cititorul care știe să respire odată cu ierburile cosmice și să zâmbească amar în fața unei lumi în care „leii devin motani”, iar „melcii au poftă de maraton”.
Grigore Curcanu scrie poezie ca o stare de mirare continuă. „Parfum de migdale” e o confesiune cu irizații metafizice, o incursiune în mitologia personală a unui poet care, în ciuda tuturor decepțiilor, continuă să creadă în cuvânt ca formă de supraviețuire.
Vasile Poenaru