Turnul nebunilor

Turnul nebunilor

55,00 lei 55.0 RON

55,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Ștefan Dimitriu


Vrei să publici o carte?

Dacă răspunsul tău este
DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.


Ştefan Dimitriu este unul dintre cei mai importanţi prozatori români.

Sustrăgându-se temelor şi tehnicilor la modă, care încearcă de multe ori să ascundă lipsa evidentă de har şi de substanţă a unor autori, romanele lui Ştefan Dimitriu se constituie în cronici amănunţite, profunde şi captivante ale realităţilor timpului nostru, putând fi considerate pe drept cuvânt, aşa cum s-a spus, nu doar cărţi de literatură, dar şi, sau în primul rând, cărţi de învăţătură.

Acesta este şi cazul romanului Turnul nebunilor, scris şi publicat în primii ani de după revoluţie (Editura Evenimentul, 1993), un adevărat best-seller al vremii respective, vândut atunci în 60.000 de exemplare.

Dar iată, pe scurt, câteva ecouri din epocă:

Romanul este „scris cu o mână sigură, de profesionist (...) clar, cu un dramatism neretoric şi cu o bine calculată doză de umor”, iar personajul principal (reporter de televiziune în căutarea adevărului despre teroriştii din decembrie ’89) este înzestrat „cu o personalitate puternică”, ce „se impune ca o prezenţă de care ne ataşăm şi de care ni se face dor după încheierea lecturii” (Alex Ştefănescu);

cartea reprezintă „una dintre cele mai importante apariţii editoriale din ultimii ani”, scriitorul remarcându-se prin „capacitatea de a construi o intrigă captivantă, care să confere unei naraţiuni, ce ar fi putut să se reducă la simplul reportaj, unitatea de construcţie a unui roman; talentul de a sugera psihologia personajului descriindu-i gesturile; harul de a inventa replica sugestivă; ştiinţa de a construi un prim-plan şi de a lumina dintr-un unghi neanşteptat caracterele.” (Roxana Sorescu);

Turnul nebunilor este, probabil, primul roman despre Revoluţia din 1989 şi societatea românească, aşa cum s-a rostogolit ea după aceea. O carte bine scrisă.” (Constantin Stănescu);

avem „unul din cele mai bune romane din aceşti ani”, un roman al „epicului desăvârşit”, în care „nebunii de dinainte, oarecum ţinuţi în cuşcă de regulile totalitare, au ieşit nestingheriţi pe piaţa micului ecran, fac politică în partide sau parlament, înjură şi ameninţă pe faţă, se lasă mituiţi şi, mai ales unii din ei, se află temeinic încadraţi în structurile de tip mafiot” (Emil Vasilescu);

în sfârşit, aducând în prim-plan, cu un remarcabil „spirit justiţiar (...), personaje angajate în cursa riscantă pentru adevăr şi dreptate”, pentru realizarea „unei ample panorame de moravuri, comportamente şi idei, decupate din viaţa noastră contemporană”, „romanul lui Ştefan Dimitriu depăşeşte categoria cărţilor seriale despre revoluţie. El năzuieşte să devină un unicat” (Romul Munteanu).

Suntem siguri că cititorii de azi şi dintotdeauna ai acestei cărţi vor avea prilejul să constate ei înşişi că, în ciuda trecerii timpului, frumuseţea şi puterea ei de atracţie au rămas şi rămân neştirbite.

Vasile Poenaru


Invitându-ne în interiorul acestei lumi dantești răsturnate spre cer, Ștefan Dimitriu ne avetizează întocmai ca „divinul”, „lăsați orice speranță, voi, ce intrați”, deoarece, în imaginea sa, aici nimic nu se poate schimba sau îndrepta în bine. De fapt, prin extensie, „Turnul” adună toate relele societății pre și post revoluționare cu o intensitate care o fac reprezentativă pentru efortul de diagnosticare. Problema esențială, i se pare autorului, este cea a calității umane. Fără a anatemiza totul, se află și personaje inteligente și inteligibile, unele cu un scut moral protector, oamenii instituției aleși și formați de-a lungul anilor s-au instalat în carapacea unui conformism considerat sursa tuturor problemelor născătoare de imagine pentru instituție. Inapetența și aroganța, obtuzitatea și lașitatea, predominanța interesului personal se asociază structural cu incompetența profesională și moralitatea vicioasă. Monumente de prostie și răutate sunt sintetizate în carte de un șef de departament care, ascultând un chinez vorbind, face o criză de personalitate cu privire la traducerea textului. Când realizatorul îi atrage atenția că respectivul nu vorbește în chineză, ci în engleză, șefulețul se retrage ca un criminal, nerecunoscând impostura. Scena îmi amintește de mustrarea adresată unui conducător de mare cotidian, care se încumetase să scrie o „laudă” și o făcuse atât de prost, încât mai-marii lui îl admonestaseră într-o adunare internă: „Ce, măi tovarășe, noi te-am pus în fruntea ziarului ca să scrii?” Lucrul cel mai preocupant pentru autor și marele semn de întrebare pe care îl pune cartea sunt acelea că vechii oameni, rotiți de la un etaj la altul, se află din nou în fruntea bucatelor, mai preocupați ca oricând să se chivernisească în văzul lumii, fără scrupule și fără teamă de replică. Nebunii de dinainte, oarecum ținuți în cușcă de regulile totalitatre, au ieșit nestingheriți pe piața micului ecran, fac politică în partide sau parlament, înjură și amenință pe față, se lasă mituiți și, mai ales unii din ei, se află temeinic încadrați în structurile de tip mafiot. Prezentând toată această colcăială subumană, în care foștii și actualii adevărați profesioniști se află permanent în minoritate sau defensivă în fața „învârtiților” și profitorilor dintotdeauna, de care instituția nu a dus și nu duce lipsă, scriitorul se instituie ca instanță publică chemată să participe la demolarea structurilor trecute, refăcute, în pripă, după revoluție. Romanul spune lucrurilor pe nume despre fața și actuala stare a instituției, instrument docil dintotdeauna al Puterii, unul din pilonii acesteia, un Turn Babel care se mișcă după cum bat vânturile intereselor. Fiind o carte prea adevărată, care mai mult ridică probleme decât le analizează, care-și propune mai ales schițe de portret, multe demne de un insectar al lumii actuale decât caractere de orice fel, cartea lui Ștefan Dimitriu Turnul nebunilor se cere mai puțin comentată din perspectiva mijloacelor literare, esențiale și productive pentru ansamblul romanului, cât prin natura sa participativă, de mărturie a unui participant la facerea și scrierea istoriei acestui timp, contribuție esențială care, din păcate, își trimite în neființă tocmai pe cei mai buni, pe cei mai drepți, însetați să cunoască adevărurile revoluției. Să fie oare căutarea adevărului cauzatoare, pe mai departe, de moarte? (Emil Vasilescu, Revista bibliotecilor, 1995)