Reveriile unei plimbărețe cu satelitul

Reveriile unei plimbărețe cu satelitul

40,00 lei 40.0 RON

40,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Elisabeta Isanos


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.


În Reveriile unei plimbăreţe cu satelitul, poeta şi prozatoarea Elisabeta Isanos reface călătoria de tinereţe a bunicii sale din Bucovina la Viena, privind totul de sus, dintr-un satelit imaginar. 
Naraţiunea şi evocarea se împletesc cu eseul filosofic, astfel încât cititorul este cucerit de semnificaţiile profunde ale reflecţiilor şi meditaţiilor autoarei, care se revelă într-un fascinant caleidoscop de idei şi simboluri. 
Spune autoarea:

Un proiect asemănător cu acela al călătoriei bunicii nu ar avea rost; cine şi-ar mai propune azi să se ducă pe jos spre oraşul imperial? Ce pelerin ar mai vrea să străbată câte treizeci de kilometri pe zi, pentru a parcurge în circa o lună distanţa de aproape o mie de kilometri dintre cele două oraşe, când ar putea ajunge în douăsprezece ceasuri cu maşina, cu o viteză constantă de peste optzeci de kilometri pe oră?
Am citit nu demult despre un tânăr francez, François-Joseph de Villemagne, care a mers pe jos până la Ierusalim, un „hagiu” modern, al cărui drum, cu osteneala şi suferinţele lui, se justifică prin ţinta aleasă. La fel de îndreptăţită prin scop a fost, pe vremuri, şi călătoria bunicii la Viena, un pelerinaj care merita efortul prin strălucirea oraşului către care se îndrepta. Azi nu ştiu dacă ar mai fi la fel. Viena nu mai răspândeşte magnetismul de odinioară.
Călătoria bunicii a fost un succes sau un eşec? Dacă mă gândesc la împrejurări, pare să nu fi fost reuşita visată. Dacă iau în seamă faptul că a ţinut-o minte până la moarte şi i-a rămas mereu motiv de mândrie, cred că a fost cea mai interesantă şi mai vie perioadă din viaţa ei. Poate că, uneori, când avea puţină tihnă, se mai gândea la cele văzute şi întâmplate pe drum. Nu ştiu dacă obişnuia şi ea să spună „Când am fost eu la Viena...”, cum bunica din partea cealaltă a Prutului repeta: „Când am fost eu la Constantinopol...”, evocând, ori de câte ori venea vorba de vreo ţară străină, unicul ei voiaj mai lung. Totuşi, la un moment dat, amândouă bunicile mele şi-au dat seama că nu mai interesa pe nimeni ce aveau ele de spus. Şi despre Constantinopol, şi despre Viena, apăruseră între timp alte amintiri, din ce în ce mai proaspete şi mai vii.
Bunica mea suceveană nu a mai avut nici timp, nici ocazii pentru asemenea poveşti. Poate că şi despre Viena îi spusese tatălui meu, într-un moment propice, doar atât, cu concizie antică: „am fost şi am văzut”. Nu a avut vreme, pentru că viaţa bunicii bucovinensis n-a fost nici veselă, nici dulce, iar oraşe strălucite nu a mai văzut niciodată. Mi-a rămas mie în seamă să-i inventez povestea.

Elisabeta Isanos