Peronul de la linia moartă

Peronul de la linia moartă

21,00 lei 21.0 RON

21,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Lucian Dumbravă


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.


Romanul Peronul de la linia moartă vorbeşte despre condiţia dramatică a omului în Univers, despre lipsa de speranţă şi despre condiţia supravieţuirii prin înţelepciune şi serenitate. Este o carte care ne ajută să ne descoperim resorturile intime şi să ne înţelegem pe noi înşine mai bine, mai profund, prin raportare la destinele personajelor.

Reproducem un fragment din roman.

Pe drumul parcurs în sens invers, şi-a cumpărat două kilograme de cartofi, cinci ouă, o jumătate de pâine şi-un pachet de ţigări; de la farmacia din colţ – un set de seringi şi batiste imprimate cu flori albastre, de primăvară. Toate astea l-au costat cam cât un palton din piaţa aceea de vechituri, un palton negociat cu ranchiună şi pragmatism.
Prânzul trecu încet, cu câţiva cartofi prăjiţi, un ou şi o jumătate de felie de pâine. Picurii de ploaie îşi băteau tic-tac-ul timpului în ritm propriu, spărgându-se de pervazul ferestrei. Alţii, se scurgeau în lacrimi, de-a lungul geamului. Jos, se adunau în bălţi sordide. 
Strânse masa distrat, fără gânduri exacte. Se aşeză la birou şi scoase manuscrisul. Timp de o jumătate de oră imaginaţia lucră febril, ideile se stabilizaseră, ochii priveau departe, pierduţi. Scrisese cinci rânduri. Noaptea era departe. Ziua mult prea lungă. Ploaia asta nenorocită, în armonie cu propriile-i trăiri, începea să semene a potop. Cineva, un poet, probabil, spunea că ploile sunt lacrimile lui Dumnezeu. Şi de ce ar fi plâns Dumnezeu? De neputinţă?

*

Lăsă apelul să alerge de-a lungul firului de telefon, ascultă ţârâitul de la celălalt capăt şi închise. Aprinse o ţigară. Primul fum inspirat a fost un oftat prelung şi hârâit. În întunericul de dincolo de fereastră, nu se mai vedeau strălucind picurii de ploaie, nici nu se mai auzea darabana ritmică a stropilor pe pervaz. O durere surdă, ciudată, se ghemuia cu obstinaţie de-a dreapta inimii, acolo unde sufletul îşi face casă-n oameni. Vocea aceea gravă, feminină, aproape maternă, vocea aceea de dincolo de percepţia vizuală… Îi era dor de aceea voce. Se surprinse îmbrăţişând vocea, tonalitatea cu inflexiuni materne… Scrumul ţigării căzu, uitat, pe carcasa de ebonită a telefonului. Vălătucii albi, în mici şiraguri de nori dispersaţi, tindeau înspre fereastra închisă a bucătăriei. 
Formă din nou numărul Cristinei, ştiind că, dacă va avea destul curaj, vocea aceea i se va adresa, calmă şi liniştitoare. Apelul greşit, gonea prin cabluri complicate. 
– Nu, nu deranjaţi.
Ca şi cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna, discuţia decurgea firesc, deschis, ca între doi oameni pe care-i leagă sentimente deosebite şi care nu s-au mai văzut de foarte mult timp. 
– Spuneai că mai ai poeme pentru un volum… Aş dori să scoţi această carte cât mai curând şi ţin neapărat să te ajut în sensul acesta. Cât ar costa publicarea? Implicarea în discuţie a unor termeni financiari, îl făcură să se simtă stânjenit.