Fă rai din ce ai!

Fă rai din ce ai!

30,00 lei 30.0 RON

30,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Dan Orga-Dumitriu


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați sa comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

Ediția electronică www.iBookSquare.ro se poate accesa aici.



Dan Orga-Dumitriu s-a născut la 26.09.1973 în ora­şul Ocna Mureş, judeţul Alba. Paşii vieţii l-au îndreptat către Sibiu, unde a urmat Liceul Sanitar, iar ulterior cursurile Facultăţii de Medi­cină Victor Papilian. A îmbrăţişat cariera academică, fiind şef de lucrări în cadrul aceleiaşi facultăţi şi medic primar în Medicină internă. Este membru al presti­giosului Club Lions Brukenthal Sibiu. A publicat peste 30 de articole de specialitate, prezenta carte fiind prima care se adresează publicului larg. Ea conţine o doză concen­trată de maxime şi pilde extraordinare, pretexte pentru comentarii ale autorului, a căror destinaţie este una clară: sufletul cititorului... Se spune că pe învingător nici rănile nu-l dor. Adevăraţii învingători se recrutează însă dintre cei cărora le pasă, pentru că sunt oamenii pe care adesea îi dor chiar şi rănile celor învinşi...
Extras din "Fă rai din ce ai! 

Dezvoltare personală"


Fă rai din ce ai – una dintre cele mai profunde şi concentrate cugetări româneşti

Într-un sat trăiau doi fraţi.
La un moment dat au avut o dispută verbală, şi-au aruncat cuvinte grele (cum, de altfel, se mai întâmplă) şi nu şi-au mai vorbit.
Într-o dimineaţă, în uşa fratelui cel mare se aude o bătaie.
Deschide şi vede un individ.
„Mă iertaţi”, spuse necunoscutul, „sunt tâmplar şi caut de lucru.
Nu aveţi ceva treabă pentru mine?”
„Ba chiar am”, îi răspunse fratele cel mare.
„Vezi casa vecinului meu de peste râu?
E, de fapt, fratele meu.
M-am supărat atât de tare pe el încât nu mai vreau să-l văd în faţa ochilor!
Aşa încât te rog ca, până vin diseară de la câmp, să-mi construieşti un gard înalt de trei metri!”
Fratele cel mare pleacă la muncă, iar tâmplarul începe să lucreze: măsoară, taie lemne, bate cuie... ce ştia el mai bine.
Seara, ajungând acasă, fratele cel mare rămâne cu gura căscată: în locul unui gard, aşa cum îi ceruse, tâmplarul construise un pod lat de cinci metri şi lung de şapte, pe care tocmai atunci venea fratele cel mic care, extrem de emoţionat, îi spuse:
„Nu pot să cred ce gest extraordinar ai făcut după toate cuvintele grele pe care ţi le-am aruncat!
Eşti un om minunat, frate! Te rog, iartă-mă!”
S-au îmbrăţişat şi s-au iertat.
Tâmplarul îşi strânse sculele pentru a pleca, dar fratele cel mare îl opreşte, zicându-i:
„Mai rămâi vreo câteva zile pe aici pentru că îţi voi mai da de lucru!”
Însă tâmplarul îi răspunse: „Îmi pare rău, dar nu mai pot sta: am încă multe poduri de construit...”
Iar pilda se încheie cu un citat din Isaac Newton:
„Oamenii construiesc prea multe ziduri şi prea puţine poduri...”

E o pildă minunată pe care am primit-o în urmă cu câţiva ani într-un mail de la un prieten şi pe care o împărtăşesc fiecărei generaţii de studenţi de care mă ocup la stagiile de Medicină internă.
Îi sfătuiesc să construiască poduri între ei şi cei din jur, pe care să transmită din frumuseţile pe care le întâlnesc de-a lungul vieţii, indiferent că este vorba despre o pildă, o poezie, un cântec, un gând sau o emoţie.

Dan Orga-Dumitriu