Decapodoperizare

Decapodoperizare

38,00 lei 38.0 RON

38,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Simona Dăncilă


Vrei să publici o carte?

Dacă răspunsul tău este
DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.


Romanul Decapodoperizare de Simona Dăncilă este o scriere experimentală, foarte originlă, cu multe cuvinte inventate de autoare, ca în romanele lui James Joyce. Cităm un fragment din roman:

Marius se schimbase de parcă viaţa ar fi făcut o gaură în proză şi ar fi suflat iarnă pe acolo, îngheţând liniştea trasă de cai verzi pe perete. Da, liniştea mergea liniştită pe perete deşi caii se împiedicau în dantelele îngălbenite din care emana aer religios. Cât de departe se putea ajunge pe perete? Păi, până la candelă, care era curată şi răspândea aceeaşi lumina albastră, liniştitoare. Telefonul de la NeluNegru îl uluise, nu fiindcă era ieşit din comun pe jumătate, ci fiindcă îl făcuse să creadă că există iubire. Iubire pentru Ioana, în toate formele, mai ales în formele concrete cum ar fi dorinţa de-a o săruta din nou. Un lucru simplu cu care Marius nu se mai întâlnise până atunci, deşi sărutase destul la viaţă lui încă tânără. Şi, deşi era o banală invitaţie la masă, Marius întârzie. Iar când apăru, ciorbele erau deja pe masă şi a fost mai uşor să salute şi să-i spună Ioanei: „Ce colier frumos ai!”, fără că asta să pară mecanică fină, ci o manifestare aproape umană, dacă excludem chestia cu săpunul, căci şi Ioana risca să alunece pe muntele de săpun sidefiu care făcea clăbuci când ploua.
− Am auzit că ai renunţat la bursă, îi zise NeluNegru între două linguri de ciorbă. Ce te-a apucat?
Încerca să pară familiar, dar NeluNegru nu putea fi niciodată familiar, avea un soi de detaşare care te făcea să te simţi mereu neutru. Ce-ar fi putut să îi explice Marius acestui om care nu-i era nici naş, nici tată vitreg, nici nimic? S-ar fi ajuns la saturaţie de vorbe şi idei care cu cât demonstrau mai mult că are dreptate, cu atât se îndepărtau mai mult de subiect şi predicat. S-ar fi ajuns la cuvinte de tip „secol”, „conjunctură” şi chiar „conjunctivită colectivă”, fără ca asta să explice nimic, decât neputinţa comunicării şi o colecistită veche. Saturaţia. Aşa că Marius făcu pe flămândul şi înghiţi cu noduri ciorba plăcut acrişoară de pui. Care pui avusese şi el problemele lui şi le lăsase acolo, în ciorbă, că nu mai avea nevoie de ele. Bine că nu mâncau ciorbă de cuc, auzise că prin Africa se mănâncă aşa ceva, dar nu era sigur. Şi probabil că e bună, iar cucul inofensiv, fiindcă e gratuită. Se chinuia ca să gândească astfel de tâmpenii pentru a nu o zări pe Ioana nici măcar în câmpul vizual pentru că Ioana îl enerva. Era de ajuns să-i arunce o privire şi ea creştea fioroasă ca o extraterestră (Ioana chiar e jumate opalină dar Marius nu avea de unde să ştie).