De prin parcări adunate

De prin parcări adunate

27,00 lei 27.0 RON

27,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Cosmin Vicențiu Chiriță (Florin Alin)


Vrei să publici o carte?

Dacă răspunsul tău este
DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

 

Totul a început în anii de liceu. Ajutat puţin de destin, am fost admis la Liceul Auto Traian Vuia, din Galaţi. Până atunci, pentru mine, camioanele erau nişte maşini imense, imposibil de condus şi totul mi se părea foarte greu. 
În anul absolvirii, 2004, am obţinut şi permisul de şofer profesionist. Cum era în acele vremuri, într-o singură zi am obţinut toate categoriile. A fost cea mai mare realizare din viaţa mea, până în acel moment. 
Dar, până la 21 de ani, am profesat altceva: puţină distribuţie, puţină taximetrie, oricum, tot şoferie. La vârsta de 20 de ani, cum era la modă, am plecat, în străinătate, mai exact în Italia. Cu visele în rucsac, am pornit într-o nouă aventură în viaţa mea. 
Eram cu gândul la vecinul meu de bloc, care era şofer de camion în Italia. Îl vedeam în fiecare an, mai exact în luna august, când venea acasă cu maşină frumoasă şi bani, povestindu-şi aventurile lui. Mi l-am fixat ca ţintă, să-l ajung şi să fiu şi eu ca el. 
La 21 de ani şi vreo 3 luni, ţin minte şi acum, am avut primul interviu pentru a mă angaja ca şofer. 
Nu ştiu ce a fost în capul meu, dar ştiu că a fost una dintre cele mai fericite zile ale mele. Firma era una mică, de familie, cu 3 camioane. Patronul se numea Gilberto. 
Nu ştiu ce a văzut la mine, dar mi-a zis că a văzut ceva special. Şi acum mă întreb, oare ce a văzut? 
El m-a iniţiat în meseria asta. Dar iniţiat e mult spus. 
Până în acel moment nu mai pusesem mâna pe un camion. Doar cel din şcoală, un Saviem din ’74, pe care îl porneam cu făclia când era frig afară. 
M-a pus să aleg cu ce vreau să plec. Puteam alege, că aveam de unde. În parcare erau 4 camioane. Primul la care mi-au fugit ochii era un Stralis nou, albastru. Din prima mi-a zis să-mi iau gândul de la el, deoarece e al lui. Mai rămăseseră 3 variante: un camion cu remorcă, Turbotech, manual, sau celelalte două Eurotech, unul galben şi unul alb, cap tractor şi remorcă. 
Bineînţeles, am ales Eurotech-ul cel alb, deoarece culoarea galben nu-mi place, iar celălalt mi se părea prea complicat de condus. 
Apoi, mi-a spus că duminică seara să fiu în curte, că plec în cursă. El îmi va încărca remorca. 
Deci, am fost în extaz. Eram cel mai fericit din lume. În sfârşit, deveneam şofer pe camion. Apoi m-a luat în birou şi a început să-mi explice detaliile. 
Prima mea cursă era Treviso–Zaragoza şi încărcare în zona Madridului, pentru Padova. 
Îmi desenase ce drumuri să fac, unde să mă opresc, cum să plătesc autostrăzile, unde să bag motorină. 
Apoi mi-a picat fisa: eu plec singur! 
Nu-mi venea să cred. Ţin minte şi acum cuvintele lui: 
„Dacă vrei să devii şofer pe camion, asta e şansa ta. 

Cosmin Vicenţiu Chiriţă (Florin Alin)

Citiţi ce s-a întâmplat în continuare... comandaţi cartea acum!