De la politică la credință. Mărturisiri

De la politică la credință. Mărturisiri

30,00 lei 30.0 RON

30,00 lei

Adaugă în Coș

Voichița Tulcan Macovei


Vrei să o publici o carte?

Dacă răspunsul este DA atunci contactează-ne!

Detalii aici!    

DE LA POLITICĂ LA CREDINȚĂ. MĂRTURISIRI, ARAD, 2017, EDITURA TIPARNIȚA

CAP I

COPILĂRIA -FRAGMENT

Părinții nu ni-i alegem, ei ne sunt dați! Dacă nu înțelegem imediat cât de importantă este „moștenirea” genetică primită de la ei, întotdeauna vine o clipă, care ne va conștientiza asupra acestui lucru. Ne este dat și locul și timpul în care trebuie să ne naștem…

            În ce mă privește, am văzut lumina acestei lumi, în anul 1954, într-un sat anost din Câmpia Aradului, Comlăuș, un sat de oameni gospodari, aprigi, care învățaseră din moși - strămoși  să ducă o viață coordonată de calendarul naturii, dar și de sărbătorile creștin – ortodoxe. Localitatea era populată de foarte mulți țigani, care locuiau la ieșirea din sat, înspre gară. Îmi amintesc foarte bine că era o înțelegere tacită între țărani și țigani, bazată pe faptul ca niciodată țiganii să nu intre în casele românilor. Discuțiile cu aceștia se purtau afară, în fața porților. Aici se și negociau anumite lucrări pentru care țiganii erau apoi acceptați în curte spre efectuarea lor.

Era frumos totul. Și deosebit de pașnic. Am prins anii în care bunicul nu intrase încă în Colectiv[1] și venea cu căruța acasă plină de recolte care îmbucurau sufletele familiei.

Familia mea era foarte unită. Mereu m-am întrebat, de ce, dacă din toate generațiile atât dinspre mamă, cât și dinspre tată, nici un cuplu nu a divorțat, eu, mezina familiei, urma să divorțez de două ori? Dar mi-am amintit de o poveste pe care mi-a spus-o bunica, pe vremurile adolescenței mele, când am întrebat-o dacă l-a iubit pe bunicul, rugând-o să-mi povestească despre iubirea lor.

„Păi, nu prea știu ce să-ț spun. Cine o avut timp să să gândească la iubit? Munca era muncă, diminețâle pă câmp, sările pân ocol, nopțâle dormem să ne putem trezî a doua zî... Da, atâta pot să-ț spun. Nu îndrăznem nici să ridic vocea la bunut-o! Știi tu că el o fost mai rău…nu te-o bătut el cu biciu? Ai uitat? No, așa am pățât și io o dată. Nu știu ce mâncare nu i-o plăcut sara și o hotărât: mâne dimineață nu vii cu mine în cocie la câmp. Ai auzât? Meri pă lângă cocie, să țâi minte ce-mi place să mânc…Și gata”.

 

 

CAPITOLUL II

                                              

                                        PRIMA CĂSNICIE

FRAGMENTE

 

Pregăteam primirea de noi pionieri, cu dragoste și dăruire față de sufletele copiilor. Aceste activități se desfășurau în locuri importante cu semnificație patriotică, astfel încât să aibă rezonanță în sufletul copiilor: Muzeul de Istorie, Aeroport, Uzina de Vagoane Arad (care înainte de anul 1989 număra peste 15 000 de muncitori), Tricoul Roșu Arad, Teba, Fabrica de Păpuși „Arădeanca” etc.

             Profesorii numiți cu activitatea educativă erau aleși dintre cei mai responsabili, dintre cei mai muncitori. Ei făceau parte din Consiliul Profesoral al școlii și aveau drept de decizie asupra întregii activități școlare.

            Toate activitățile din școli erau sprijinite de către secretarii de partid ai unităților de învățământ. Iar acestea erau foarte multe: de la cele prin muncă pentru muncă, la cele de dragoste de țară și locurile natale, până la cele distractive și recreative. Excursiile și taberele școlare constituiau o recompensă și se desfășurau cu o participare largă în rândul elevilor. Îmi aduc aminte de festivitățile organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, 8 martie, 1 iunie, 1 decembrie, 30 decembrie, la Școlile Generale 6 sau 18 din cartierul „Aurel Vlaicu”, sau de înființarea Școlii Generale nr 12 (1981), a Școlii gen. 21, (1984), unde avea să fie director pentru mulți ani profesorul Radu Moldovan, reprezentant de marcă al Consiliului Județean al Pionierilor Arad. Școli grele, cu copii foarte mulți, până sau peste 2000, cu un program ce se desfășura chiar și pe trei schimburi.

            Nostalgia anilor tinereții, dar și unitatea de idei, precum și „normalitatea” activității de învățare și educare din școli, mă determină să accentuez dăruirea minunaților dăscăli, care au muncit din suflet, pentru că au iubit copiii, sprijinindu-i în formarea unui caracter cinstit, devotat unor valori precum dragostea și respectul față de țară, față de trecutul ei, al respectului și prețuirii muncii fizice și intelectuale. Pe atunci, oricât era de greu sau de încărcat programul, activitatea din școli se desfășura cu maximă seriozitate.

            Astăzi, la început de mileniu III, libertatea omului este exaltată, regulile, normele de orice fel, ajung de multe ori, să fie abolite, la presiunea unor grupuri care vin din haos și se îndreaptă spre haos. Dar, oare pentru a prospera, nu este nevoie de acel echilibru între om (individ) și societate, între viața profesională și cea personală, între conducători și societate? Cu siguranță regimurile totalitare nu sunt benefice dezvoltării armonioase a omului, dar nici cele care refuză ordinea și disciplina bunului simț și al respectului față de viață și valorile ei!

 

Începând cu luna octombrie a anului 1981 am fost transferată la Comitetul Județean UTC, pe funcția de Secretar și Președinte al Consiliului Municipal al Elevilor. O înlocuiam pe profesoara Cornelia Minda. Coordonam liceele și școlile profesionale din Arad, adică activitatea uteciștilor din școli. Cu sinceritate spun că această muncă de la om la om, la copil, îmi umplea sufletul. De altfel, cred că iubirea de oameni m-a făcut întotdeauna să înțeleg sufletul copiilor de atunci și până astăzi. Nu mă număr printre dascălii care, veniți din comunism, nu au putut înțelege modificările structurale ale tinerei generații postdecembriste. Dimpotrivă, am avut capacitatea să plasez tinerii în contextul noii epoci, aceea a superlibertăților și să înțeleg sufletul lor fragil care, de multe ori, nu are puterea de a face față avalanșei de informații și descoperiri ce vin peste ei. 

            …Tinerețea este un cântec fugar care ne poartă absolut pe toți, spre „tărâmuri fermecate”, ideale,  prin vise care te adorm de multe ori, sau te leagănă în tempoul cântecului…Și toți suntem o dată tineri…Important, ca la vârsta maturității, să nu regretăm…

            „Tărâmurile fermecate” oricare ar fi ele, te fac să uiți de realitate…Ceea ce văd acum cu ochii maturității, este faptul că atunci, la „vârsta utecistă” nu am știut care sunt adevăratele valori ce pot să țină omul în echilibru, ce pot să-i facă viața frumoasă, să-i dea adevărata fericire, bucurie și pace în această lume.

            Sunt foarte multe lucruri pe care tinerii nu au capacitatea să le înțeleagă în profunzimea lor. Târziu am înțeles că bucuria sau „fericirile” pe care le aveam atunci, erau iluzii sau iluzorii. Există printre noi exemple de oameni extrem de bogați, care într-o scurtă viață au ajuns să aibă mult mai mult decât își poate dori sau chiar visa un om, dar care au rămas neîmpliniți, triști, singuri, sau unii au ales chiar să se sinucidă. Cunoscutul designer român, Cătălin Botezatu, care are bani peste surplusul necesar, și care a văzut tot ceea ce și-a dorit de pe acest pământ, a spus de nenumărate ori, chiar dacă sub forme diferite: „Zâmbesc pentru că trebuie, nu sunt fericit”.

 

 

CUPRINS RAMA AMINTIRILOR…………………………………………… . P. 1

1.       ARGUMENT…………………………………………………... . P. 3

2.       PROMISIUNEA SUFLETULUI – PREFAȚĂ………………... ..P. 5

3.       PSALM………………………………………………………… . P. 11

4.       CAPITOLUL I: COPILĂRIA………………………………….  .P. 15

5.       CAPITOLUL II: PRIMA CASNICIE…………………………..  P. 24

6.       CAPITOLUL III: A DOUA CASNICIE……………………….. .P. 54

7.       CAPITOLUL IV: SINGURĂTATEA UNUI OM……………….P. 66

8.       CAPITOLUL V: ÎNTOARCEREA SPRE DUMNEZEU……….P. 73

9.       CAPITOLUL VI: UNDE ESTE DUMNEZEU………………    .P. 94

10.   CAPITOLUL VII: HRISTOS-FIU AL LUI DUMNEZEU ȘI CALE CATRE CER………………………………………………………………P. 119

11.   CAPITOLUL VIII: CREDINCIOSUL CREȘTIN ÎN MIJLOCUL ACESTEI LUMI……………………………………………………………P.133

12.   EPILOG…………………………………………………………P.140.


[1] Colectivul (C.A.P.-ul, Cooperativa Agricolă de Producție) era organizația societății comuniste care a unificat bunurile individuale ale țăranilor, de la pământ agricol până la unelte de lucru,  în urma unui proces de colectivizare dur (1949-1962)  într-un bun comun, administrat de președinți aleși sau numiți.