Contemporan cu istoria

Contemporan cu istoria

25,00 lei 25.0 RON

25,00 lei

Adaugă în Coș


Autor: Lucian Dumbravă


Vreți să publicați o carte?

Dacă răspunsul Dumneavoastră este DA, am scris o carte și vreau să o public! atunci:

Contactați-ne!    Detalii aici!

Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.
Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl
Amazon. corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.


Volumul de faţă demonstrează că romancierul Lucian Dumbravă, cunoscut cititorilor noştri prin romanele Peronul de la linia moartă şi Maidanul filosofilor, este nu numai un foarte bun scriitor, ci şi un poet de profunzime, a cărui lirică este infuzată de filosofie, de adâncă reflecţie şi trăire autentică.

Reproducem două dintre poeziile din volum:

ÎNCEPUT

S-a născut din cer zăpada
Care ţi-a sfinţit privirea, 
Fulgii albi de puritate
Recăzând peste-amintirea

Ce îşi face casă-n pieptul
Tresărind de-atâta iarnă,
Şi pe străzi se-aud colinde,
Glasuri de copii, şi larmă.

În grădină, trandafirii
Străbătuţi de ierni polare,
Hibernează în tăcere,
În tăceri de hibernare.

Parcă se aud căruţe
Ca-ntr-un Bucureşti târziu,
Nechezat de cai în hamuri,
Zbor de pasăre pustiu,

Vânzători vânzându-şi marfa
La tarabele din lemn,
Paşi grăbiţi înspre niciunde
În cadenţa unui semn.

Pe fereastra casei tale,
Printre florile de frig,
Scrijeleşti vechi arabescuri
Ce în cercuri se divid

Şi se-nlănţuie la urmă
Într-un dans ameţitor,
Dansul tău în alb şi negru,
Dansul sacru, dansul zbor,

Dansul naşterii şi-al morţii,
Dependent de suflet, gând,
Paşi din dansul ce se face
Între ceruri şi Pământ.

Iar la urmă, când din toate
Nu rămâne decât iarnă,
Tu aduni în palme gheaţa
Ce în palme ţi se sfarmă,

Şi aduni în palme dansul,
Dansul tău de sanctuar,
Iarna ce ţi-a fost viaţă
La-nceputul unui an.

Parcă se aud căruţe
Dintr-un Bucureşti târziu,
Nechezat de cai în hamuri,
Zbor de pasăre pustiu.

02 ianuarie 2014
Portimão
Rua Carlos da Maia


MESAJ DE LA POEŢI

Ca suflete ce caută o cale,
Ne-am ridicat fără pretenţii, din pământ,
Crezând în Tine şi în fiecare
Dar mai ales în nobilul cuvânt.

Ne-am agăţat de cinste ca de-un scop
Şi ne-am rugat în fiecare seară
Să nu Ne fi abandonat de tot,
Trecându-ne absenţi a doua oară.

Aceia-n care veşnic am crezut,
Ne-au înfierat şi braţul şi cuvântul;
Ca nişte necrofori, de la-nceput
Au aşteptat să ne consume gândul.

Şi, totuşi, i-am iubit cu stoicism
Şi am crezut că bine se mai poate
În lumea asta de nerodnicism,
În care ni le-am asumat pe toate.

Şi dacă e păcat a fi poet,
Pierzând talantul ce ni L-ai lăsat,
Vom continua din visul desuet,
Ducând în cer acest umil păcat.

18 iulie 2013
Portimão
Rua Carlos da Maia