Cartea lui Albert. Carte-poem

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/1747/image_1920?unique=0356042
(0 review)

Autor: Mihaela Manàsia
ISBN 978-606-996-708-9

33,00 lei 33.0 RON 33,00 lei

33,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus (http://www.librariacoresi.ro/shop/product/romani-de-roman-in-japonia-eseuri-1677), scrieți la office@epublishers.infosau sunați la 0722156408, 0731382889.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să ia legătura cu noi prin e-mail sau telefonic pentru a li se comunica costul expedierii și a se conveni modalitatea de plată (de regulă, prin PayPal).

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-996-709-6

    (în curs de apariție)

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

    (în curs de apariție)

     

    Cartea lui Albert
    Autor: Mihaela Manàsia
    Scurtă prezentare
    Să visezi şi să ştii că trăieşti – acesta este drumul pe care îmi invit
    cititorul să îl parcurgă prin lectura cărţii mele.
    ,,Cartea lui Albert’’ porneşte de la o problematicǎ actualǎ - educația şi neajunsurile ei. În acest spaţiu închis deseori din cauza reminiscenţelor societǎții post-comuniste, copiii / elevii în formare trăiesc cu un anumit tragism dimensiunea complexă a formării intelectuale şi spirituale. Pentru a centra mai bine suferinţa inerentă spaţiului educaţional, devenit concentraţionar, m-am folosit de o retoricǎ a evidenței; sunt conştientizate astfel trǎiri repetate sub masca diversităţii destinului uman. Experiența trǎitǎ atât estetic, cât şi spiritual devine un dascǎl valoros în plan existențial.
    Cartea lui Albert este o carte-poem, specie hibrid, deschisǎ interpretǎrilor multiple – este povestea inițierii unui copil, pe suportul experienței condiționate de un mod de gândire şi de simțire aparte; Albert este un copil special.
    Personajele reprezintǎ un cumul de trǎiri prezentate prin filtrul esteticului. Existǎ, de asemenea, fragmente care ar putea fi integrate în sfera reportajului, emoțiile transmise de personaje devenind mult mai intense. Nefirescul vremurilor merge mânǎ în mânǎ cu nefirescul protagoniştilor, deoarece doar în aceastǎ manierǎ forțele care animă universul, fie el şi literar, pot fi echilibrate, conturându-se, în final, un sens incert.
    Poveştile prezentate graviteazǎ în jurul conceptelor de Real şi de Realitate; aceste concepte sunt împinse dincolo de frontierele iluziei pentru a configura o nouǎ paradigmǎ a omului educat, transfiguratǎ spiritual. Personajul multiplu, ființǎ reprezentativǎ pentru anumite tipuri de oameni (cum este cazul copilului din povestirea ,,Sinucigaşii prieteni’’), reflectǎ stǎri diverse, idei şi atitudini fațǎ de constructul-text, opus realului clişeizat.
    Volumul este structurat în trei pǎrți.
    Prima parte, intitulatǎ Cartea lui Albert, este inspiratǎ din viaţa copiilor speciali, prezenţi în universul şcolar românesc, reabilitați în spațiul normalitǎții, devenită pentru aceşti învăţăcei suprarealistă prin ceea ce ochii lor văd şi simt în contrast cu conceptele lui ,,Aşa spune medicul’’. Ei configureazǎ durerea/ arderea intensǎ/ interiorizarea suferinței pe care o acceptǎ dincolo de parametrii considerați admisibili în psihiatria de specialitate. Şi totul îmbrǎcat în aura suprarealistǎ a ineditului. În aceşti ,,copii de titan” se ascund simboluri care au uimit omenirea, la un moment dat. Ei trebuie lǎsați sǎ iubeascǎ, sǎ viseze, sǎ râdǎ. Toți copiii sunt superbi pentru cǎ iubesc în felul lor; de multe ori, noi, adulții îi lǎsǎm sǎ se loveascǎ inutil – atunci pǎrintele este învins de sistemul tot mai opresiv. Când ciobul de gheațǎ pǎtrunde în sufletul omului, Copilul de pretutindeni este trǎdat.
    Albert este un inițiat al vremurilor, acest lucru fiind privilegiul celor care iubesc şi simt lumea ca el. În ciuda prezenței materne, el rǎmâne un singuratic, copilul care priveşte spre lume, dar cǎruia societatea vrea sǎ îi oculteze destinul. De fapt, tocmai în acest destin stǎ cheia reuşitei lui. Mariama se remarcǎ prin însuşiri materne normale; viața ei de ,,dincolo de mamǎ” ține însǎ tot de domeniul singularului. Datoria ei este nu atât sǎ îşi creascǎ fiul, cât sǎ îi deschidǎ acestuia ochii asupra unei realitǎți camuflate de suflul rǎutǎții. Cele douǎ personaje reprezintǎ douǎ tipuri umane de singurǎtǎți, fiecare având un rol unic în cadrul acestei familii; copilul devine pǎrinte, iar pǎrintele devine copil. În partea finalǎ a acestei cǎrți (a treia, intitulatǎ ,,Cartea lui Albert – continuare”), bucuria lor este trǎitǎ concomitent, în urcuşul simbolic. De la copilul neajutorat, obosit de răutăţile mediului în care se vede obligat să înveţe, Albert devine capabil sǎ înțeleagǎ lucruri mai profunde; experiența îşi spune cuvântul. Puținii oameni care s-au alǎturat acestor existențe rare prin natura percepției lor asupra lucrurilor devin aliați valoroşi, mai ales atunci când trec într-o altǎ existențǎ/ dimensiune. Senzorial, extrasenzorial, ludic şi spiritual, aceste patru concepte caracterizeazǎ cel mai bine modul de a fi al celor douǎ personaje amintite mai sus. Totodatǎ existǎ o diferențǎ majorǎ între mamǎ şi fiu: mama este puternicǎ, ocrotitǎ de propriile credințe, fiul pare lipsit de apǎrare – din fericire, intelectul şi non-acțiunea îl ajutǎ sǎ îşi formeze imunitatea. Cartea contureazǎ un spațiu al Realului prin excelențǎ – visul întregeşte realitatea. Pentru ochiul format la lumina suferinței, viața este mereu întregitǎ; existǎ o comunicare realǎ pe toate planurile. Albert trǎieşte, alǎturi de mama lui, o poveste deschisǎ unei înțelepciuni universale. Copilul ştie cǎ are aliați puțini la numǎr, dar imbatabili, deoarece au capacitatea de a descoperi raționamente salvatoare cu ajutorul cǎrora personajele contrare lor sunt lǎsate fǎrǎ replică; de aici şi încrâncenarea acestora din urmǎ atunci când îl supun suferințelor pe Albert şi pe alții ca el.
    Omar este un personaj misterios; alǎturi de bǎtrânul profet, el este ultima apariție în romanul-poem. Acest Copil Etern are nevoie de linişte şi înțelegere pentru a-şi putea trǎi perpetua copilǎrie, aflatǎ sub pecetea spiritualǎ şi esteticǎ a conştientizǎrii. Cântecul lui din fluier ne invitǎ la meditație, la trǎirea vieții în linişte, departe de tumultul rǎutǎcios al unei lumi în care alte moduri de gândire şi de simțire sunt majoritare.
    Dar, dintre toate personajele, cele mai misterioase rămân numele sonore (Zoltan şi maestrul său, Tania, Luiza) care, în plan simbolic, trasează un itinerar iniţiatic. Ele rămân ancorate în realul de tip singular. Iniţierea este intermediată de personaje-liant, precum maestrul bătrân din povestea cu Zoltan, bătrânul Mihai.
    Un loc central în carte îl ocupă figura bătrânului, aflată sub semnul spiritualului. Toţi aceşti bătrâni sunt situaţi pe trepte diferite de iniţiere, fiecare având un rol camuflat sub aura misteriosului, necunoscutului. În raport cu ei, iniţierea se remarcă prin accesibilitate, fără ,,auxiliare’’ care să faciliteze cunoaştere de acest tip. Ei cheamă la o iniţiere singulară – nimic nu se repetă precum o copie.
    Zoltan este primul personaj misterios care are, am putea spune, revelaţia cuvintelor, astfel încât aventura lui ne poartă într-un spaţiu indecis al plăsmuirii acestora. Bătrânul îl învaţă despre ,,conştienţa cuvintelor”, dar, aşa cum am spus mai sus, fără auxiliare devenite inutile, ci doar prin propria forţă. În raport cu pedagogia revelată, lecţiile din universul şcolar îşi dezvăluie banalitatea, imbecilizarea care se vrea impusă forţat; Raul, din povestea despre Tania, este prima victimă - care apare în carte - a acestui sistem demenţial.
    Tania este arhetipul cel mai puternic al cărţii – locul aproape imposibil de atins; doar bătrâna are privilegiul de a o cunoaşte cu adevărat. Figura bătrânei, aşa cum este creionată de autoare, nu are rolul de a iniţia ori de a intermedia o anumită experienţă din sfera extrasenzorialului; ea este o figură maternă prin excelenţă, protectoare; iubirea este cea care o transfigurează, deoarece cântecul bătrânei mărturiseşte despre o incursiune în lumea simbolurilor spirituale, reînsufleţite în plan estetic; această figură este reluată în partea a doua a cărţii, situată în alt plan, sub figura lui tanti Angela, bătrânica din satul Jupâneşti, cea care reuşeşte să cuprindă, tot prin forţa iubirii, în propria-i fiinţă, lumea de altădată a satului românesc.
    Bătrânul Mihai este iniţiatul care devine iniţiator. El trezeşte în Elena energii tainice, care amintesc de personajul lui Robinson Crusoe, reconstituit de Michel Tournier în universul insular al naufragiatului. Elena are posibilitatea de a alege direct din interiorul lumii care o înconjoară. Aceste insule ale metamorfozelor pot fi prezente în însăşi inima civilizaţiei; important, pentru cei care vor să le străbată, este să le cunoască într-un mod real; opusul acestei cunoaşteri este secta, care apare în partea a doua a cărţii, în povestea intitulată ,,Experienţe la limita conştientului”.
    Luiza este o adolescentă care îşi descoperă identitatea în urma căutării dureroase a propriului înger. Experienţa pare că este sortită eşecului, dar şi de această dată se profilează cuvântul salvator, personajul cel mai puternic al cărţii: ,,OM’’.
    Bineînţeles că în carte apar şi alte personaje, cititorului revenindu-i sarcina de a le descoperi, alături de celelalte, oferindu-le propria interpretare.
    A doua parte, intitulatǎ Intermitențe, schițeazǎ câteva provocǎri din realitatea lumii înconjurǎtoare, generatoare de prefaceri interioare, fǎrǎ de care Mariama nu ar fi fost ceea ce a devenit în prima şi în ultima parte a cǎrții. Aceastǎ a doua parte este plasatǎ sugestiv, la mijloc, deoarece experiențele din sfera senzaționalului ne dinamizeazǎ existența, declanşând cǎutarea sensului şi ancorarea noastrǎ pe un drum personal, mai mult sau mai puțin original, dar, în orice caz, autentic. Subiecte precum satul de odinioarǎ, câinii maidanezi, întâlnirea cu religiosul, copiii orfani, tanti Angela, ,,Doina bunicilor” pot determina importante metamorfoze interioare, cu conotații existențiale în plan spiritual şi estetic, conturându-se astfel dialectica dupǎ care decurge viața Mariamei. În această dialecticǎ, mai târziu, îşi va angrena şi fiul. Inserarea acestui capitol decupeazǎ viața, o fragmenteazǎ, asemenea gândului care zboarǎ, plǎsmuind diverse lumi. Personajele trăiesc în fragmentul textual care relevǎ o existențǎ cu o altfel de continuitate, diferitǎ de cea a logicului, aşa cum suntem deseori obişnuiți sǎ îl percepem, în banalitatea unei vieți fǎrǎ prea multe întrebǎri.
    Aceastǎ parte de mijloc se încheie cu o meditație asupra actului personalizat de a scrie şi lanseazǎ o invitație la trǎirea conştientizǎrii dincolo de drame; omul trebuie sǎ dezvolte ştiința care nu se teme de viațǎ.
    În ,,Cartea lui Albert’’, cuvintele-cheie pot fi tratate asemenea unor personaje. Se încearcǎ redescoperirea valenței lor primordiale de plǎsmuitoare. Versurile capǎtǎ valoare incantatorie, deoarece cu ajutorul lor se intermediazǎ modul de simțire şi de redare în plan estetic.
    Cartea-poem nu are o mizǎ anume – personajele, prin experiența lor, vor doar sǎ împǎrtǎşeascǎ din ceea ce în viața lor a devenit simbol.
    Cǎrțile valoroase sunt frumoase prin forța cu care reuşesc sǎ ne vorbeascǎ; ele generează un univers care trebuie explorat, încadrat într-o altă poveste, cel puţin la fel de frumoasă ca prima.