Ultima rătăcire: Pârnod. Roman

    40,00 lei 40,00 lei 40.0 RON

    40,00 lei

    Option not available

    This combination does not exist.

    Adaugă în coș

    Autor: Aurel Anghel


    Pentru comenzi, ai trei variante:
    1. folosește coșul de cumpărături („Adaugă în coș”) de mai sus sau
    2. scrie un e-mail la [email protected] sau
    3. sună la 0212600125 sau 0722156408.
    Plata la primirea  coletului. 30 de zile drept de retur. 
    La prețul cărții se adaugă costul expediției, în funcție de distanță și de greutatea coletului. Pentru livrările în România, costul expediției este de 15-25 lei, dar ai:
    livrare gratuită la comenzi de peste 200 lei
    Cumpără acum și primești cartea în minimum 1 zi, maximum 7 zile.  Livrările în străinătate pot dura mai mult.

    Vrei să-ți publicăm cartea? Apasă aici sau aici.

    Ultima rătăcire .Romanul Pârnod.

    ÎN LOC DE CUVANT ÎNAINTE


    « M-am mutat în trecut, ca să-mi fie mai ușor în prezent și mai ales să fiu pregătit pentru ce va urma”. „În două ore cât am stat singur cu cei trei vecini de capelă ai lui Pârnod am călătorit atât de mult, până la marginea cuvintelor” „În singurătatea și înstrăinarea din cei doi ani, Dumnezeu îmi dăduse cea mai frumoasă dintre ocupații, să învăț să cânt la un instrument. Ce-ar fi fost viața mea fără vioară și fără plânsul ei minunat? Dar fără bucuria și veselia fără margini a trilurilor ei de regină a tuturor instrumentelor?” „aici unde fiecare bulgăre de pământ este parte din trupul meu și al celor care au viețuit aici”. „Sufletul lui închipuia azi o strună dezacordată, el își imagină stelele ca pe niște cai și încălecă pe una din ele. Deodată stelele, nealesele stele îi dădeau roată sub formă de lebădă, de rariță, de car, vârtejul în care se prinsese îl coborâse la Nadir, la marginea orizontului, își îndreptă privirea spre chipul tatălui, frumos și în această ultimă zi și zâmbi, o idee de zâmbet, o binecuvântare nerostită, dar care îi ușură sufletul. Să fie acest zâmbet începutul unei noi rătăciri? El struni steaua ca pe o noatină tânără și alergă din nou pe pământ la braț cu rătăcirile de care îi era din ce în cel mai drag” „Se pierdea în zarea acestui cuvânt cum se pierdeau șirurile de cocori toamna și tristețea de atunci rezona perfect cu cea de azi. Pleacă, uite, azi pleacă și el , îl va înghiți zarea cea nemăsurată și niciodată nu-l va mai vedea. Zâmbi vag la gândul că Dumnezeu ne-a lăsat visul. Și de atunci el călătorește în voie în zarea nopții, într-o adevărată re„Ar mai fi un moment al culorii la care te invit, cititorul meu. Să vii la noi la Cocora când galbenul florilor de floarea-soarelui inundă câmpul până în marginea zării. Poposește câteva clipe și vezi de aproape și de la distanță această minune și vei mai dezlega un mister, chiar cel al legăturii fără cuvânt dintre pământ și cer, dintre darurile lui Dumnezeu de pe pământ și cele de deasupra noastră. Vei vedea cum fiecare fir de floarea soarelui își caută raza sa. Lanul întreg se întoarce cu fața către steaua vieții și n-o scapă din privire de la ivirea în marginea zării până la apus”.vărsare de întâmplări cu el, cu oamenii din sat, cu Pârnod” „Primele înstrăinări pe care le-am resimțit au fost cele legate de cai și mai ales de Piciu. Îmi era dor de el, simțeam un leșin în stomac la gândul că ar putea păți ceva, că nu are mâncare destulă...Începuse nebunia cotelor obligatorii. Grija de ai mei se împletea cu grija pentru cai și pentru tot ce lăsasem acasă. În prima lună umblam ca un bolnav, și într-o zi frumoasă de toamnă, spre sfârșitul lui octombrie am luat hotărârea cea mare: Mă voi întoarce acasă și nu voi mai pleca niciodată…” „Gândul la Piciu a rămas ca un fir, care nu se va opri niciodată și mă va ține legat cât voi fi de el, de ai mei, de satul Cocora și de atâtea câte au fost, întâmplări și sărbători de demult aprope uitate…” „Dacă aș fi scris un jurnal al tuturor viselor mele, dacă aș fi trăit realitatea acestor vise, aș fi fost în mod sigur mai fericit, dar demult pornit din lumea aceasta reală în care exist să mă bucur și să mă chinui deopotrivă. Uneori cele două vieți ale mele sunt atât de puternic trăite, încât sunt nevoit să-mi iau martori sau repere, să-i întreb pe cei din jur în care plan al celor două vieți mă aflu”. „Mă întorc brusc la locul pustiu, acoperit cu bozii, unde tata și mama, tineri și frumoși s-au întâlnit să pună temelia casei noastre de care sunt legat cu toată ființa. Nu sunt și eu tot o mână, două de lut din lutul casei noastre?” „Până a trăit mama mă întorceam în satul meu cu o bucurie ce nu ar putea fi cuprinsă de nici un cuvânt. Mama era acel magnet nevăzut, centrul astral în jurul căruia desfășuram spectacolul vieții mele. Ultimele minute dinaintea sosirii în poarta casei erau ultima parte a unui vis pe care îl trăim tot timpul. Să mă întorc acasă devenise scopul ascuns al existenței mele” Citate din roman culese din Cronica de întâmpinare a Cezarinei Adamescu-scriitoare din Galați, membră a Uniunii Scriitorilor.”
    Aurel Anghel