Exercițiu de respirație

https://www.librariacoresi.ro/web/image/product.template/149/image_1920?unique=db8b460
(0 review)

Autor: Irina Constantinescu
ISBN 978-606-716-489-3

40,00 lei 40.0 RON 40,00 lei

40,00 lei

    Această combinație nu există.

    Termeni și condiții:
        Garanție de rambursare în 30 de zile
        Cartea cu vicii ascunse se înlocuiește.
        Expediere: 2-7 zile lucrătoare

    Membrii Clubului de Carte Coresi beneficiază de condiții speciale (vezi aici)!

    Cititorii din România sunt rugați să comande cărțile fie folosind coșul de cumpărături, fie sunând la tel. 0722 156 408, 0731 382 889, fie prin e-mail: office@epublishers.info.

    Cititorii din străinătate sunt rugați să comande 
    cărțile noastre de pe următoarele site-uri:
    https://coresi-publishing-house.com/ (cu plata în dolari);
    https://www.LibrariaCoresi.com/ (cu plata în euro );
    https://epublishers.eu/ (cu plata în euro);
    https://amzn.to/3eYlG03
    https://amzn.to/3DoG6sE



    Coșul pentru cumpărături va fi folosit de cititorii din România.

    Cititorii din Diaspora sunt rugați să comande cartea de pe situl Amazon corespunzător țării în care locuiesc sau de aici.

    Ediția electronică iBookSquare.ro a romanului se poata accesa aici.
    O frumoasă cronică a acestui roman, semnată de Crina Ozunu, se poate citi în revista literară 
    Mozaicul, nr. 2/2017, pagina 15. Click aici!

    Romanul Irinei Constantinescu, Exerciţiu de respiraţie, este conceput modern şi construit textualist sub două aspecte: întâi ca roman în ramă (scris de eroina naratoare Ioana şi citit de Alexandru, verişorul acesteia), apoi prin inserţiile de poezii şi un fragment dramatic, toate desprinse din opera lui Adrian Dohotaru. În esenţă, avem un roman de dragoste, dramatic, tragismul senin nu e de sorginte mioritică (moartea – nuntă cosmică), ci ne transmite sentimentul că nu dispărem cu totul din univers. Pentru români, aşa cum observă Mircea Vulcănescu, între lumea de aici şi lumea de dincolo nu există ruptură ontologică ci vamă/poartă de trecere. Acelaşi lucru ne transmite şi Irina Constantinescu prin motto-ul romanului care ne semnalează metaforic: cei plecaţi în lumea de dincolo sunt şi lângă noi şi prin ultimele cuvinte ale Epilogului: „Ţine minte că Universul nu are nimic împotriva ta şi că nu eşti singur niciodată!”, astfel că romanul se încheie rotund.
    Deşi epica are o desfăşurare liniară, protagoniştii trăind avatarele unor căsătorii terestre, totuşi, focul dragostei, care arde limitele înălţându-i spre transcendent, face acţiunea interesantă, atrăgătoare. Din punct de vedere al reveriilor trezite de cele patru elemente primordiale (Gaston Bachelard), actanţii sunt sensibili la cele aeriene. Dragostea lor se manifestă prin acelaşi ritm al respiraţiei, încă de la prima lor întâlnire. Respiraţia reprezintă activitatea suflurilor vitale. Două respiraţii manifestându-se în acelaşi ritm tind să unească sufletele pereche în unul singur. 
    Semnificaţia respiraţiei vitale devine încă şi mai clară, oferind chiar titlul cărţii, când eroul îşi exprimă convingerea că nu putem dispărea cu totul, prin extincţie, măcar respiraţia rămânând în urma noastră. Într-adevăr, după ce Vlad pleacă într-o lume mai bună, Ioana îi visează prezenţa şi nu se mai simte singură. 
    Aşa cum gândurile se împregnează în materia înconjurătoare, pentru Irina Constantinescu, respiraţia continuă să palpite în eter şi poate intra în contact cu fiinţa iubită. 
    Poetul Horia Bădescu afirmă că sunt două căi în literatură: prima caută fiinţa şi nu o găseşte, a doua o găseşte, împlinindu-se. În romanul Irinei Constantinescu le regăsim pe amândouă, în prima parte a cărţii avem căutarea fiinţei, împlinirea fiind rezervată părţii a doua. 
    În romanul incitant Exerciţiu de respiraţie, autoarea meditează asupra problemelor existenţiale majore, dragostea şi moartea. În abordarea temei unităţii existenţei, autoarea dovedeşte apetit metafizic. 
    Constatăm că, în cazul acestui debut întârziat cu 20 de ani, stilul autoarei s-a şlefuit, definitivat. Specificul acestuia constă în limpezimea, muzicalitatea şi lirismul exprimării. Romanul se citeşte cu emoţie. Felicitări autoarei!

    Lucian Gruia



    About the Author


    0