Lucian Blaga – traducător, traductolog. Studiu. Ediția color

    110,00 lei 88,00 lei 88.0 RON

    110,00 lei

    Option not available

    This combination does not exist.

    Adaugă în coș

    Autor: Nicolae Mareș
    ISBN 978-606-001-338-9 (Ediția color)
    Cu o Postfață de Zenovie Cârlugea


    Pentru comenzile din România, ai trei variante:
    1. folosește coșul de cumpărături („Adaugă în coș”) de mai sus sau
    2. scrie un e-mail la [email protected] sau
    3. sună la 0212600125 sau 0722156408.
    Plata la primirea  coletului. 30 de zile drept de retur. 
    La prețul cărții se adaugă costul expediției, în funcție de distanță și de greutatea coletului. Pentru livrările în România, costul expediției este de 15-25 lei, dar ai:
    livrare gratuită la comenzi de peste 200 lei
    Cumpără acum și primești cartea în minimum 1 zi, maximum 7 zile. 
    Pentru comenzile din străinătate:
    Vă rugăm să luați legătura cu noi prin e-mail: [email protected] sau telefon +40212600125; +40722156408 pentru a vi se comunica taxa de expediere (diferită în funcție de țară) și pentru a conveni modalitatea de plată (de regulă prin PayPal).
    Vrei să-ți publicăm cartea? Apasă aici sau aici.

    Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la [email protected] sau sunați la 0722156408, 0212600125.

     

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-001-339-6


    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

    https://play.google.com/store/books/details/Nicolae_Mare%C8%99_Lucian_Blaga_traduc%C4%83tor_traductolog?id=Fy4EEAAAQBAJ

     

     

    Am încercat să surprind în paginile acestei lucrări unele amănunte din gândirea românească cu privire la înfăptuirea actului literar de traducere, pornind de la cazul Faust – moment în care putem vorbi de traductologie la români. Folosind documente inedite, am avut șansa să pot reda fenomenul in nuce și să îl prezint pas cu pas, etapă cu etapă, în dialogul editură (factorul decizional) – traducător/tălmăcitor (factorul executiv). Pe Lucian Blaga l-am  surprins, în anii crunți în care s-a aflat „sub vremi”, ca pe un erou dintr-o dramă crudă, din care a ieșit până la urmă victorios: urmare a geniului poetic, muncii și talentului său.

    Cu o experiență diplomatică de 13 ani – meserie pe care a slujit-o sub semnul: Semper Fidelis Patriae –, Lucian Blaga a păstrat în sânge comportamentul elegant, tactica de-a nu intra în dialog cu impostorii, ci de a-i ocoli cât mai mult cu putință. Le-a răspuns până la urmă, cu vârf și îndesat, atunci când opera se afla deja în mâinile cititorilor, în 1957. A făcut aceasta cu explicațiile de rigoare: istorice, culturale, lingvistice și de estetică traducțională, pe care le-am prezentat pe larg în demersul nostru, pentru că răspunsul lui Blaga a făcut și va face pentru totdeauna școală în traductologia românească.

     

    Nicolae MAREȘ

     

     

    Carte – studiu documentar de excepție

     

    NICOLAE MAREȘ: LUCIAN BLAGA – TRADUCĂTOR, TRADUCTOLOG (eLiteratura, 2020, cu o Postfață de Zenovie Cârlugea, 326 p.).

     

    În lucrarea noastră de istorie literară și comparatistică „Blaga – Goethe, afinități elective” („Scrisul Românesc”, Craiova, 2012, 254 p.), subliniam contribuția adusă de pasionatul cercetător de arhive Nicolae Mareș la mai buna cunoaștere a lui Lucian Blaga, atât prin monografia „Lucian Blaga la Varșovia” (2011) cât și prin documentarul de o evidentă probitate filologică „Epistolarul de la Academia Română” (Editura ALTIP, Alba Iulia, 2012), aceasta din urmă redându-ne (și în fotocopii) scrisorile, telegramele și notele poetului adresate unor scriitori de seamă, profesori, diplomați, politicieni din epocă (Felix Aderca, George Oprescu, Cezar Petrescu, Ion Petrovici, Ion Pillat, Liviu Rebreanu, A. C. Cuza – Ciuceanu, Savel Rădulescu etc.). Un capitol important îl reprezenta dialogul epistolar cu oficialii Editurii de Stat pentru Literatură, mai exact scrisorile adresate „tovarășului director” Petru Dumitriu, pe care își punea rezoluția „adjunctul” Alis (Alexandru I. Ștefănescu), vreme de aproape doi ani, din toamna lui 1953 (în septembrie încheiase traducerea capodoperei goetheene „Faust”), până în vara lui 1955, când se dă „bunul de tipar”. Un proces destul de laborios, cu referate asupra calității traducerii (de la Al. A. Lillin și Mihai Beniuc la Alfred Margul-Sperber, Al. Philippide și Tudor Vianu) și, desigur, cu refacerea unor versuri de către traducător.

    Reconstituind acest dosar al editării tragediei goetheene, aflat la Biblioteca Academiei (A–3780, achiziţionat în 1996), dl Nicolae Mareș reușește un studiu documentar de excepție, „LUCIAN BLAGA – traducător, traductolog” (eLiteratura, 2020, cu o Postfață de Zenovie Cârlugea, 326 p.). Este prilejul de a pune totodată și problema „traductologiei la români”, cum precizează autorul: „Folosind documente inedite, am avut șansa să pot reda fenomenul in nuce și să îl prezint pas cu pas, etapă cu etapă, în dialogul editură (factorul decizional) – traducător / tălmăcitor (factorul executiv). Pe Lucian Blaga l-am surprins, în anii crunți în care s-a aflat «sub vremi», ca pe un erou dintr-o dramă crudă, din care a ieșit până la urmă victorios: urmare a geniului poetic, muncii și talentului său.” Autorul aduce, acolo unde se impune, explicații de rigoare de ordin istoric, cultural, lingvistic și de „estetică traducțională”, calitatea de traducător a lui Lucian Blaga făcând „pentru totdeauna școală în traductologia românească”.

    Diplomat de carieră, polonolog, poet, eseist, gânditor, documentarist în arhive românești și străine, istoric și critic literar, traducător, redactor, militant ecumenist și multilingvist al unor culturi în dialog, manifestându-și spiritul creator și de aplicată cercetare științifică pe o largă plaja cultural-istorică, scriitorul NICOLAE MAREȘ ilustrează în cultura română tipul de homo enciclopedicus. Temele lucrărilor sale, variate și de un concertant interes literar-științific, sunt raportabile la aspecte și fenomene din cultura română și universală, fie că amintim aici de impresionantul florilegiu din lirica popoarelor primitive, de cărțile dedicate Poloniei și ilustrului Papă Ioan Paul al II-lea sau de cercetările în arhive naționale românești și străine aducând, bunăoară, la lumină date cu totul inedite privind activitatea de diplomat și traducător a lui Lucian Blaga.

    În capitolul „Blaga – traductolog” (IV), dl Nicolae Mareș lămurește conceptul de „traductologie”, lansat în 1973 de profesorul René Goffin de la Institutul Superior de Traduceri și Interpretări de la Paris (ISTI), această „știință a traducerii”, care se preda la Sorbona încă din anii 80 ai secolului trecut, având și în literatura noastră o tradiție de o jumătate de secol (după 1990, profesorul Paul Miclău, poet și traducător, inițiind un curs la Universitatea din București). Urmărind traducerile efectuate de Blaga din literaturile lumii, încă din 1921 (poezia „Plimbarea” de Alfred Mombert), dl Nicolae Mareș afirmă că „el a făcut-o nu doar cu geniu, ci și cu știință aparte”. Crezul poetului în această privință îl avem exprimat atât în articolul „Cum am tradus Faust”, publicat în „Steaua” de la Cluj (nr. 5/1957), cât și în conferința ținută la Biblioteca Universității din Cluj, „Întâlniri cu Goethe” (12 aprilie 1957), text reluat în 1963, postum, în „Luceafărul”: „Faust și problema traducerilor”. Că Blaga reflecta serios la „poetica” traducerii, este un fapt real ce poate fi urmărit nu numai în operele traduse (după „Faust”, a tradus, în 1956, poemul dramatic „Nathan înțeleptul” de Lessing, apoi, în 1958, cele două volume de „Opere alese” tot din Lessing, căruia îi urmează „Din lirica universală”, volum apărut în 1957). Considerat „model pentru traducătorii și antologatorii care i-au urmat”. Sunt peste 3000 de pagini de traduceri, din care se poate vedea resursele nebănuite ale limbajului poetic românesc, modelat astfel cu virtuozitate în traducerea unor texte dintr-o arie culturală vastă (din poezia egipteană, greacă, franceză, germană, engleză, italiană, americană, chiar din poezia primitivă), făcând din traducere creație literară. Poetul dezavua traducerea de tip „notarial”, precizând încă din „Pietre pentru templul meu” că „o traducere poetică ia ființă într-o zonă de interferență între structurile stilistice ale operei originale și structurile stilistice proprii poetului – traducătorului.” Orice încercare a traducătorului de „depersonalizare” e iluzorie de vreme ce „interferența de structuri se produce în chip inevitabil”. Orice traducere poetică este în fond o „re-creare” și nu o transpunere literară dintr-o limbă într-o altă limbă. „Intenția mea era să mă depersonalizez pe cât cu putință și să asimilez pe Faust limbii literare românești în general”. Pentru Blaga traducerea poeziei „este o artă în sine și pentru sine – și aceasta mai mult decât orice artă interpretativă”. Astfel de creatori-traducători în literatura noastră sunt considerați Tudor Vianu, Al. Philippide, T. Arghezi, L. Blaga, Margul Sperber ș.a., „adevărați pionieri în materie de traductologie românească”, care au transpus în spiritul limbii noastre literare operele unor mari clasici ai literaturii universale. Blaga mărturisea că „traducătorul are o reală posibilitate de a se lua la întrecere cu originalul”, permanent trebuind să fie călăuzit de „această aspirație spre compensație”. Este vorba de o atitudine de empatie sub toate aspectele între traducător și autorul transpus, nu prin folosirea unui „vocabular îmbelșugat” ori neologistic, ci prin „întrebuințarea nuanțată, neobișnuită uneori, a unui vocabular de circulație generală printre români”. De unde ideea de „re-creare” a textului, căci „un poet traducând din altul nu are în nici un fel posibilitatea de a se transforma în oglinda pură a obiectului său”. Nelăsându-se influențat de niciuna din traducerile precedente (mai de luat în seamă erau traducerile unor Ion Gorun și I. U. Soricu), cum observa Tudor Vianu, Blaga a găsit soluții proprii pentru transpunerea versurilor goetheene în ritmuri românești, amplificând imagistic sau înmulțind numărul versurilor, uneori, în spiritul limbii și potrivit posibilităților de exprimare artistică. Astfel, conform aprecierii aceluiași Tudor Vianu, al cărui referat a fost decisiv pentru hotărârea luată de editură, „traducerea lui Blaga redă mai complet și mai exact ideile poetice ale originalului decât ceilalți traducători ai lui Faust”. În ciuda obiecțiilor ridicate de „olteanul din Mărțișor”, T. Arghezi, care în materie de limbă germană poate fi considerat un alumn al lui Blaga, traducerea acestuia a rămas până azi neîntrecută, în ciuda atâtor eforturi făcute, inclusiv de contemporanul nostru Ștefan Aug. Doinaș.

    Se știe că, inițial, poetul și-ar fi dorit să traducă opere din antichitatea greacă sau „Hamlet”, dar, întrucât tragedia lui Shakespeare fusese contractată cu alt traducător (inițial nu i s-a spus cine este acela), poetul a preferat, nu fără oarecare ezitare, știind ce eforturi incumbă tălmăcirea în românește, tragedia goetheană.

    Pentru Blaga, Johan Wolfgang Goethe „este o problemă veche” (cum preciza în scrisoarea adresată lui Mihai Sadoveanu, la angajarea traducerii pentru ESPLA), descoperindu-l încă din copilărie în biblioteca tatălui său, preotul Izidor Blaga din Lancrămul Sebeșului săsesc („lectura decisivă” de la 13 ani), apoi intuiția lui Horia Teculescu (1897-1942), coleg de liceu brașovean și de teologie sibiană, devenit în 1930 director al liceului din Sighișoara, care se vedea în rolul unui viitor... Eckermann pe lângă poet. Mai apoi, scriind eseul despre Goethe, „Fenomenul originar” (1925), precum și studiul „Goethe și filosofia istoriei”, respectiv „Spinoza și Goethe”, din „Daimonion” (1926), Blaga se dovedea un tot mai bun cunoscător al literaturii și culturii germane, autorul „Suferinţelor tânărului Werther” nefiind pentru el un scriitor marginal. S-a vorbit chiar de o „obsesie Goethe” (Mircea Popa), noi înșine am insistat în studiul nostru comparatist amintit pe anumite „afinităţi elective”, radiografiind nu numai unele manifestări și opțiuni ale poetului din „epoca (de tinerețe) a reformațiunii mele” (1916–1917), acea frenezie demoniacă şi creatoare mărturisită epistolar și poetic, dar și diferenţele specifice de-a lungul unor etape din viața acestuia. Bunăoară, trecerea firească de la un anumit nietzscheanism mărturisit al tinereții poetice la ceea ce Oswald Spengler înțelegea prin omul faustic – „Der faustische Mensch”. Există, fără îndoială, în întreaga lirică blagiană, cu pulsiuni ale originarului şi trăiri ekstazice, o „viziune faustică”, punând, într-o gesticulaţie expresă (de „cosmopee” faustiană), dorul metafizic al cunoaşterii absolute, raporturile omului cu universul şi tendinţa de dezmărginire a sinelui prin integrarea în marile ritmuri cosmice, ca parte a Marelui Tot, ipostaziat, la rândul său, în identităţi variabile. Cu cuvintele poetului, „Cosmopeia lui Goethe – o sinteză de genuri și forme poetice, unică în felul său, în literatura universală”.

    Dincolo, însă, de aceste „afinități elective” – ca să ne exprimăm cu sintagma ce individualizează, în cadrul operei lui Goethe, o importantă scriere –, onto-poetica blagiană își are planurile ei de întâietăți, specificități și diferențieri, asigurându-i deopotrivă o inaugurală meditație cât și o indiscutabilă modernitate.

    *

    Se știe că, inițial, poetul și-ar fi dorit să traducă opere din antichitatea greacă sau „Hamlet”, dar, întrucât tragedia lui Shakespeare fusese contractată cu alt traducător (inițial nu i s-a spus cine este acela), poetul a preferat, nu fără oarecare ezitare, știind ce eforturi incumbă tălmăcirea în românește, tragedia goetheană.

    Astfel vom putea înțelege acea „rebeliune a inteligenței” (A. Dumitriu) și, mai ales, „cosmopeea faustiană” din universul operei blagiene în ansamblu, Blaga fiind considerat scriitorul cu profilul cel mai goethean din întreaga literatură română. Am avea a face astfel cu a doua mare viziune faustiană din literatura română după aceea a lui Eminescu, prin „viziune faustiană” esteticianul Liviu Rusu înțelegând bunăoară „acea năzuință creatoare, care este însetată de tainele marelui tot, care din punct de vedere poetic nu se mulțumește să exprime anumite stări sufletești, ci caută să cuprindă aspectul integral al lumii în trăsăturile ei esențiale”. Iar forma poetică specifică în care se manifestă acest spirit „este de obicei cosmopeea”. În sens goethean, cosmopeea faustiană ar privi raportările nu numai la arhitectura cosmică, ci mai ales la „soarta omului” în cadrul acestui cosmos. Așadar, omul faustian, de care vorbește eseistul, preluând o sintagmă spengleriană (Der faustische Mensch), trăiește la cele mai înalte amplitudini sufletești setea de cunoaștere, dar nu la modul pasiv, contemplativ, ci implicat în actele cunoașterii lumii, vieții, existenței, „în orizontul misterului”, cum ar zice Blaga, și pentru revelare. (Liviu Rusu, v. „Viziunea faustică în opera poetică a lui Lucian Blaga”, reprodus în lucrarea De la Eminescu la Lucian Blaga, „Cartea Românească”, București, 1981, pp. 164–222).

    Regăsindu-se pe el însuși în spiritul acestei „rebeliuni a „inteligenței”, invidiind zborul păsărilor, Blaga era în epoca traducerii poemului goethean, așa-zicând, în elementul său. El găsea în Faust nu atât o alinare cât un sprijin moral și spiritual. Era, totodată, un refugiu din fața zilei opresoare, din istoria care se scria conform „scripturii staliniste”, după cum consemna în secret în romanul „Robie pământeană – robie cerească”, editat postum sub titlul „Luntrea lui Caron”! Un boicot al istoriei opresoare prin retragerea poetului în „bârlogul lui Faust”!/cămăruța de sub scara de la etajul al doilea al Bibliotecii Centrale din Cluj, unde bibliotecarul Blaga își amenajase „biroul”!

    Spiritul lui Blaga a empatizat cu geniul lui Goethe şi, mai ales, cu drama dr. Faust căutător al «seminţelor» şi tâlcurilor lumii, existenţei, universului. Vocaţia «trilogială» a scrierilor filosofice blagiene capătă, în această perspectivă, o redimensionare a problematicii sale, reverberând un puternic ecou faustic în planul «cunoaşterii», «culturii», «valorilor» şi, desigur, în acela «cosmologic».

    *

    Achiziționat în 1996, „Dosarul FAUST” – aflat în fondurile Bibliotecii Academiei Române: A–370 – conține importante documente epistolare și înscrisuri menite a lumina munca perseverentă a poetului la tălmăcirea în limba noastră a capodoperei goetheene, reflectând totodată condiția socială și starea de spirit a scriitorului „interzis”, relația lui cu semenii, grijile și opțiunile sale. E, altfel zis, un fragment elocvent din viața poetului în cadrul noului regim. În vederea perfectării colaborării, ESPLA trimite poetului, spre semnare, contractul în patru exemplare, în primăvara lui 1953, după moartea lui Stalin, când în rândurile regimului de la București se operaseră câteva schimbări de pe poziții național-comuniste. După ce semnează contractele, Blaga le returnează, la 4 martie 1953, cu rugămintea de a i se remite „un exemplar perfectat”, cu „viza forurilor superioare”.

    „În 1950 – scrie Dorli Blaga – Tatăl meu a începu discuțiile cu Uniunea Scriitorilor, privind traducerea lui Faust de Goethe. El s-a angajat, după un calcul foarte precis (lucrarea avea 12.000 versuri), să o traducă în patru ani, stabilind și un număr lunar de versuri pe care el intenționa să le trimită la Uniunea Scriitorilor. În schimb, a solicitat, pentru aceeași perioadă de timp, un ajutor lunar. În 1950, primăvara, a început traducerea. Ajutorul lunar era de aproximativ 14.000 lei. După reforma monetară din februarie 1952, acest ajutor a devenit de cca 700 lei (în arhiva familiei s-au păstrat câteva mandate poștale). Contractul pentru editarea lui Faust s-a făcut de către ESPLA abia la data de 12.03.1953, nr. 965. Se prevedea un tiraj de 3000 exemplare, încadrare categoria III (!). Acest contract se află în arhiva familiei. Până să se ajungă la tipar, Tatăl meu a avut destule necazuri, editura a cerut o mulțime de «referate». Între altele și de la Tudor Vianu (care a fost prudent favorabil, dar în orice caz recomanda tipărirea, ceea ce era esențial). Arghezi a avut o atitudine surprinzătoare: l-a atacat, în mod virulent, într-un articol de ziar. Tatăl meu a fost extrem de afectat, pentru că relațiile lor erau până atunci cordiale.” (Tatăl meu, Lucian Blaga, 2004).

    Aflăm din memoriile Miei Constantinescu/Maria Frunzetti că, în anii 1951-1952, (fiind „subchiriaș” al familiei Blaga din strada Martinuzzi 14, Cluj și ocupând camera lui Dorli plecată ca studentă la București), poetul lucra intens la traducerea lui „Faust”, considerând munca de la bibliotecă „extraordinar de stupidă”, după un program „cu ore fixe și foarte nepoetice”. „Acest canal e totuși preferabil altuia”, îi scrie Blaga fiicei sale, în octombrie 1951, făcând o străvezie aluzie la valul de epurări politice în plină desfășurare în întreaga țară, căruia i-au căzut victime mulți prieteni și apropiați (atmosfera de suspiciune și de teamă că va fi arestat de Securitate în toiul nopții, istoria scriindu-se atunci cu „duba neagră”, este evocată mai pe larg în romanul ținut secret).

    Deși nu făcuse cu editura niciun înscris, poetul începuse să primească în primăvara lui 1951 „o primă rată lunară” de la Fondul Literar, trimisă de Beniuc, după care începe să trimită dactilograme cu traducerea tragediei goetheene (17 pagini). Desigur, Beniuc a luat hotărâri – cum bănuiește poetul – fără a mai consulta și pe alții. Traducătorul cerea 15.000 lunar „ca avans de honorar” și avea convingerea că va fi susținut la ESPLA, de aceea îi roagă pe aceia „să ceară de la Beniuc fragmentele ce i le-am trimis”. Poetul presimțea că între ESPLA și Uniunea Scriitorilor, unde Beniuc era un factotum (chiar dacă președinte de onoare era Mihail Sadoveanu, iar în exercițiu Zaharia Stancu până în 1956) există oarecare „nesincronizări” ori „divergențe”, de fapt totul trecea pe la U.S. înainte de a intra la editare. Pentru amânările repetate ale sumelor cuvenite, poetul – aflându-se „într-o gravă fundătură bănească” - intervine deseori prin diferiți cunoscuți, inclusiv prin fiica sa, declarându-se la un moment dat „foarte plictisit! „Chestiunea Faust” îi creează atâtea probleme, întârziindu-se „rata lunară” conform numărului de versuri traduse și puse la dispoziție. Îi face răspunzători desigur pe diriguitorii „de acolo”, îndeosebi pe taciturnul Beniuc, care „nu mișcă” deloc la toate solicitările... „Mi se pare curioasă toată afacerea”, constata poetul dezamăgit de reacția oficialităților, ba mai mult, se declară „foarte plictisit: schwere Geburt”. Adică „grea naștere”! Scrisoarea din 24 februarie 1953 (prin care îi trimite lui Dorli „un mărțișor de la Flori”, soacra sa, profesor universitar) exprimă limpede această stare de neliniște a poetului mereu în așteptarea perpetuă a unei adrese din partea editurii.

    Dl Nicolae Mareș reia această corespondență purtată de Blaga cu ESPLA, al cărei director, Petru Dimitriu, nu i-a răspuns niciodată, punând pe corespondența primită rezoluții grăbite și aproape ilizibile! De fapt, rezoluțiile par semnate mai degrabă de criticul din anii 50, Al. I. Ștefănescu, zis Alis, directorul adjunct al editurii începând din 1951, unul din soții Ninei Casian.

    „Am terminat pe Faust – 20 sept. 1953. Ora 12,18”, va nota Blaga. O muncă impresionantă de aproape patru ani pe originalul de peste 12.000 de versuri. Poetul respiră, în sfârșit, ușurat, ca după un efort deosebit, conștient că în cursul deceniilor această traducere va înregistra „nenumărate ediții”, ilustrate și neilustrate. În toamna anului 1953, o copie a lui Faust este trimisă, prin Dorli, lui Ion Chinezu, la București, mai vechiul prieten clujean, împreună cu care Blaga și Basil Munteanu ar fi dorit să realizeze profesorala «tripletă de aur» la Universitatea Ferdinand din Cluj... Convins că acesta va fi încântat de traducerea sa și-l va căuta pe Mihai Beniuc („care văd că tot nu mișcă”), poetul recomanda lui Dorli ca manuscrisul să-l dea apoi spre lectură lui Tudor Vianu, iar celorlalți „pe urmă”...

    În decembrie 1953, după șapte ani, Blaga proiectează o noua deplasare la București. Va pleca de la Cluj în seara zilei de Crăciun, 25 decembrie, ca să ajungă pe 26 decembrie la București, cumpărându-și bilet la clasa a II-a, wagon-lit. Îi scrie lui Dorli să-i cumpere bilet de întoarcere pentru 30 decembrie (tot la wagon-lit), banii urmând a-i trimite telegrafic.

    Angajamentul fiind onorat, cu dactilogramele traducerii poetul va ajunge la ESPLA și va reglementa plata ratelor lunare. Banii pe ianuarie vor veni în decembrie, ceea ce îi permite să acorde lui Dorli suma cuvenită pentru întreținerea ei ca studentă (și soție a asistentului matematician Mihai Gavrila) pe decembrie și ianuarie (câte 700 lei). După trei zile de alergat prin București, omul de 58 de ani, slăbit și aflat după o muncă istovitoare, se alege cu o „febră mare”, care îl va ține la pat câteva zile, după întoarcerea la Cluj. Cornelia era și ea „tot bolnavă”.

    Foarte interesante sunt, desigur, rezoluțiile de pe corespondența purtată de traducător cu „Tovarășul Director”. Pe adresa lui Blaga, intrată la ESPLA pe data de 21 aprilie 1953, prin care expeditorul solicita „prima rată din avansul ce mi se cuvine potrivit contractului” (trimis poetului la 9 aprilie 1953), este pusă rezoluția: „luați legătura și răspundeți” (după scris, aparținând lui Al. I. Ștefănescu, directorul-adjunct, iar mai jos: „s-au expediat banii și s-a reținut avansul dat de Fondul Literar. Ss. Beniuc”.

    De asemenea, pe scrisoarea poetului din 23 septembrie 1953 (intrată la ESPLA la 28 sept. 1953) – prin care Blaga înștiința editura că „din cele 12.000 versuri, câte are opera, am terminat 11.000”, sperând să prezinte „opera completă chiar în termenul prevăzut de contract, pe la începutul lui Decembrie 1953” ,- directorul-adjunct Alis (Al. I. Ștefănescu) rezoluționa: „Tov. Iosifescu / rog a face un răspuns”. Iar mai jos, cu alt scris, probabil Beniuc: „Tov. Balaci/ rog urgent răspuns că așteptăm manuscrisul”. Acelorași (S.) Iosifescu și (Al.) Balaci le este distribuită și nota prin care poetul preciza că, recitind Faust, a mai găsit câteva „greșeli, care trebuie corectate, cele mai multe sunt de transcriere”, cu precizarea: „Sper să pot veni la București în săptămâna ultimă a lui decembrie.”

    Relevantă este și scrisoarea lui Blaga, înregistrată la ESPLA la 16 ianuarie 1954, prin care poetul mulțumește editurii de a fi încredințat dactilograma Faust lui Al. Philippide spre consultare. Drept urmare, traducătorul este de acord cu unele rectificări, alteori își menține poziția, explicându-se.

    Să reținem și că, în ardorile lui Faust, Blaga lucrase în paralel la un roman «à clef» și o sută de poezii. Coordonatele traducerii din caseta tehnică: „Dat la cules 27.03.1955. Bun de tipar 08.07.1955.”

    Noua tălmăcire a lui Faust, sub semnătura lui Lucian Blaga, apărută în vara anului 1955, a înregistrat un succes de librărie fără precedent. Tirajul de peste 25.000 de exemplare a fost epuizat doar în trei zile, în Capitală, și în câteva ore, la Cluj.

    *

    „Decenii de-a rândul Dosarul Blaga a zăcut în colbul uitării”, scrie dl Nicolae Mareș în Prefață, mergând „pe firul plămădirii unui nou Faust românesc”, pentru ca în partea a doua a lucrării să evoce opera de traducător a lui Lucian Blaga din lirica universală. În mare, se cunosc autorii din literatura universală asupra cărora se oprește poetul (poeme anonime din antichitatea egipteană și chineză, din cea elină – Bakchylides, Ibicos, din poezia persană – Nisam Ed Din, din poezia primitivă – Tahiti, Polinezia, Oceania, Africa de Sud, Centrală și America de Nord, din lirica franceză – Francois Villon, Pierre de Ronsard, Paul Verlaine, Paul Valery, din poezia italiană – Dante și Petrarca, din poezia germană – Goethe (fragmente din „Faust” și alte texte), Schiller, Hölderlin, H. Heine, Conrad Ferdinand Meyer, Rainer Maria Rilke, Stefan George, Hugo von Hofmannstahl, din poezia engleză și americană – Sir Patric Spens, Michael Drayton, Christopher Marlowe, Shakespeare, Ben Jonson, William Blake, John Keats, Elizabeth Barrett Browning, Mattew Arnold; Edgar Allan Poe, Walt Whitman.

    Partea a II-a, „Avatarurile traducerii capodoperei Faust de Goethe”, de peste o sută de pagini, făcând loc, pe larg, considerațiilor din studiul lui Tudor Vianu privind istoria, versiunile, tematica și ideatica tragediei goetheene, se oprește punctual la munca „de transpunere și redacțională de peste trei ani”, la relațiile traducătorului cu editura ESPLA, la referatele întocmite pe marginea traducerii blagiene, la buna colaborare cu Philippide și cu Tudor Vianu, al cărui referat a precumpănit în hotărârea editurii de a da bunul de tipar („versiunea lui Blaga este absolut originală și adâncește textul german”). E o traducere „limpede cu poezie și haz”, în ciuda contestării argheziene, „o performanță în traductologie”. Alte secvențe privesc considerațiile estetice ale operei, conform esteticianului T. Vianu: aspirația renascentistă către cunoaștere și viață, poem al experiențe omenești, spiritul mefistofelic al răului, idealul armoniei perfecte întruchipat de Elena, sinteza geniului nordic cu cel sudic sugerată de Euphorion, dramaticul și epicul operei, versificația și tălmăcirea, reușita traducere blagiană („cea mai bună traducere”), în sfârșit o notă de acte contabile.

    Partea a III-a cuprinde Dosarul Blaga de la Academia Română, comentat parțial mai sus, dar reprodus acum în mod tehnic, document cu document, de la corespondența poetului cu ESPLA la referatele întocmite de scriitorii amintiți mai sus, chiar chitanțe sau mandate poștale cu sumele și data plăților în avans, începând din 1953, respectiv a dispozițiilor contabile de plată pentru Lucian Blaga și Tudor Vianu, contracte. O parte din acest dosar o cunoaștem din lucrarea precedentă „Epistolarul de la Academia Română”.

    Postfața, „Blaga – Goethe sau despre «rebeliunea inteligenței» în Faust”, reia o mică parte din considerațiile și documentarul nostru „Blaga-Goethe, afinități elective” (2012), relevând evoluția spiritului creativ blagian de la wertherianismul și nietzscheanismul tinereții (mărturisit de altfel de poet), la faustianismul maturității artistice, opera lui Blaga fiind un summum de atitudini, marcat de freamătul marilor idei de la cumpăna secolelor în care a trăit. Între toate acestea, faustianismul vine să-i exprime profilul psiho-artistic și să-i marcheze în mod distinct opera. Iar metoda prin care punem în evidență această probantă similitudine nu este alta decât aceea a „afinităților elective”, o perspectivă coerentă, funcțională, plină de toate promisiunile radiografierii hermeneutice. În continuare, postfața noastră (inițial, de mai mari dimensiuni!) face o evocare a conținutului ideatic al operei, punctând câteva semnificații simbolice și tâlcul de profunzime al operei în cunoașterea lumii „mici” (Partea I) și „mari” (Partea II), cu perspectiva acelui ideal socio-uman, al altruismului de larg orizont reformator umanistic și de perspectivă soteriologic-eliberatoare, „care nici în eoni nu poate să dispară”...

    În final, sunt reproduse fotografic dactilogramele textelor: Întâlnire cu Goethe (15 p.) și „Faust” și problema traducerilor (11 p.).

    În totul, studiul „Lucian Blaga – traducător, traductolog” valorifică, la modul exemplar, un material documentar amplu, produs de-a lungul câtorva ani privind traducerea unei opere celebre, dosar aflat multă vreme în arhiva Academiei Române, asupra căruia doar dl Nicolae Mareș s-a aplecat cu hotărârea de a-l restitui complet istoriei noastre literare și de a releva vocația de „traductolog” a lui Lucian Blaga, „cea mai goetheană personalitate a literaturii noastre”, care reface, de fapt, pe cont propriu și într-o acută modernitate, această mare aventură a spiritului, în noul context intelectual și artistic al secolului al XX-lea.

    ZENOVIE CÂRLUGEA
    Tg.-Jiu, 25 decembrie 2020

     

    Pentru comenzi, folosiți coșul de cumpărături de mai sus, scrieți la [email protected] sau sunați la 0722156408, 0212600125.

     

    Ediția digitală iBookSquare.ro se poate accesa la acest link:

    http://ibooksquare.ro/Books/ISBN?p=978-606-001-339-6

     

    Ediția digitală Google Play / Google Books se poate accesa la acest link:

    https://play.google.com/store/books/details/Nicolae_Mare%C8%99_Lucian_Blaga_traduc%C4%83tor_traductolog?id=Fy4EEAAAQBAJ